Cine este Zacharie Perrin, uriașul lui Hamburg care a dominat bătăliile cu pivoții lui U-BT Cluj
10 ore în urmăMihai Silvășan: „Fiecare meci contează acum, când ne apropiem de final”
11 ore în urmăKarel Guzman, aproape de triple-double în victoria din BTarena cu Hamburg
11 ore în urmăVictorie fără emoții pentru U-BT Cluj împotriva lanternei roșii din EuroCup
11 ore în urmăEmmanuel Nzekwesi revine pe parchet la meciul cu Cedevita, dar un alt jucător al Oradiei s-a accidentat
12 ore în urmă
Aseară, 4 noiembrie, FC Porto a primit vizita lui Szolnok, într-un meci din runda a patra a FIBA Europe Cup. Gazdele au făcut un nou joc bun și și-au luat revanșa pentru înfrângerea din tur, câștigând la opt puncte: 76-68.
Prima jumătate a confruntării din Dragao Arena a fost echilibrată, astfel că, la pauză, tabela arăta egalitate: 40-40. După revenirea de la vestiare, portughezii au demonstrat că sunt greu de învins pe teren propriu și au reușit un parțial de 20-9. În actul decisiv, maghiarii nu au mai putut să revină, iar FC Porto s-a impus cu 76 la 68.
Cel mai bun jucător al partidei a fost Charlon Kloof, care a adunat 27 de puncte, 7 recuperări și 7 pase decisive. De altfel, cu un indice al eficienței de +33, fundașul olandez a fost inclus în cvintetul ideal al etapei.
Kloof a fost ajutat de Rashard Odomes (22 de puncte, 6 recuperări), Miguel Queiroz (12 puncte, 8 recuperări) și de Jonathan Arledge (10 puncte, 9 recuperări). De partea cealaltă, s-au remarcat Markeith Cummings (21 de puncte), Roko Rogic (15 puncte) și Roko Badzim (12 puncte, 10 recuperări).
În urma acestui rezultat, situația în grupa H stă în felul următor:
Iată și programul ultimelor două runde:
Așadar, vicecampioana României are mare nevoie de o victorie în duelul cu FC Porto. În caz contrar, echipa din Portugalia i se alătura Legiei Varșovia în următoarea fază a competiției europene.
*foto: fiba.basketball
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă în prelungiri în deplasarea pe terenul lui...
Nebojsa Vidic și-a găsit echipă după despărțirea de FC Argeș
U-BT Cluj-Napoca își propune să obțină al cincilea succes consecutiv în Lig...
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă în prelungiri în deplasarea pe terenul lui...
Victorie fără emoții pentru U-BT Cluj împotriva lanternei roșii din EuroCup
Mihai Silvășan: „Ne dorim să corectăm evoluția din meciul cu Veneția”
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!