U-BT Cluj, învinsă de Hapoel Ierusalim după o repriză de prelungiri
4 ore în urmăVictorie de moral pentru CSM Oradea în fața lui Reggiana
5 ore în urmăKris Richard l-a egalat pe cel mai bun marcator din istoria FIBA Europe Cup
5 ore în urmăSlask Wroclaw a reușit una dintre marile surprize ale începutului de an în EuroCup
8 ore în urmăO nouă vedetă inclusă pe lista de joc la All-Star Game NBA
15 ore în urmă
La mai puțin de o zi după încheierea colaborării cu Milan Skobalj, Rapid București și-a găsit un nou antrenor principal. Clubul din Capitală a ajuns la un acord cu Ionuț Bâscoveanu, cel care s-a despărțit la finalul stagiunii precedente de Corona Brașov.
Bâscoveanu se află la clubul din Giulești de o bună perioadă de timp, însă, până la începutul săptămânii, a fost responsabil de academie. El a pregătit-o ultima dată în campionatul României pe Corona Brașov, unde a petrecut aproape trei ani.
Bâscoveanu a reușit rezultate notabile în acest interval de timp împreună cu echipa de sub Tâmpa. El a câștigat, în 2023, campionatul în liga secundă și, doi ani mai târziu, a calificat clubul în cupele europene, după ce a încheiat pe locul al cincilea în LNBM.
Bâscoveanu are o experiență de peste un deceniu în antrenorat, timp în care a mai trecut pe la ABC Laguna București, CSU Știința București, CS Dinamo București și CSU Știința Slam București.
El va debuta pe banca lui Rapid București peste patru zile, în fața penultimei clasate, CSM Târgu Jiu, în Capitală.
*Foto: Facebook/Corona Brașov
CSO Voluntari domină autoritar și câștigă prima bătălie din luna februarie...
Petrolul Ploiești acuză arbitrajul, după meciul cu CS Vâlcea
Donovan Ivory revine în LNBM și va evolua pentru CS Vâlcea
CSO Voluntari domină autoritar și câștigă prima bătălie din luna februarie...
Petrolul Ploiești acuză arbitrajul, după meciul cu CS Vâlcea
Donovan Ivory revine în LNBM și va evolua pentru CS Vâlcea
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!