Stiri Cupa României Feminin

ACS KSE Târgu Secuiesc se impune acasă cu Sirius Târgu Mureș și ajunge la 5 victorii în grupa Vest

ACS KSE Târgu Secuiesc se impune acasă cu Sirius Târgu Mureș și ajunge la 5 victorii în grupa Vest

ACS KSE Târgu Secuiesc a obținut a 5-a victorie în grupa Vest a Ligii Naționale de Baschet Feminin. Covăsnencele s-au impus acasă cu BC Sirius Târgu Mureș cu scorul de 73-62, pe sferturi: 22-12, 21-18, 17-12, 13-20. Gazdele au condus tot meciul, cu un maxim de 24 de puncte în prima parte a sfertului patru, iar mureșencele au redus diferența pe final.

ACS KSE Târgu Secuiesc a început meciul cu Jade Vega, Ramona Danalache, Hanna Holinka Miklos, Kinga Domokos și Kayla Mobley. BC Sirius Târgu Mureș le-a avut în formula de start pe Andreea Feiseș, Kata Meszaros, Emese Gal, Mariah Smelser și Brittney Dunbar.

Holinka Miklos, Danalache și Mobley au dus scorul la 7-0, iar Meszaros înscria primul coș al oaspetelor după mai bine de trei minute scurse din joc. Debreczi reușea prima triplă a partidei în minutul 7, iar Mobley și Vega au dus ecartul la 14 puncte. La prima pauză scorul era 22-12.

Feiseș  a marcat prima în sfertul secund și Dunbar reușea primele două triple ale oaspetelor, prin care le apropia la două lungimi, 22-20. Gazdele au avut nevoie de mai mult de două minute pentru a găsi drumul spre coș în debutul sfertului doi și Gal a scuturat plasa de la distanță și strângea diferența la o lungime. Au urmat peste două minute fără coș pentru alb-roșii, timp în care Mobley și Debreczi (cu 6 puncte la rând) le-au dus pe gazde la 31-23. Badi a oprit seceta din atacul mureșencelor, dar Vega a înscris 5 puncte la rând pentru 38-26. Badi și Dunbar au micșorat diferența la 8, Danalache a răspuns cu o reușită de afară și Mobley a stabilit scorul primei jumătăți, 43-30.

Ecartul s-a menținut între 8 și 14 puncte în primele minute din repriza secundă, după care Mobley și Czimbalmos l-au dus la +19. La ultima pauză tabela arăta 60-42. Holinka Miklos și Vega au făcut 66-42 în primele minute din sfertul patru, dar au urmat peste patru minute fără coș pentru gazde. Smelser, Ignat Kleeman, Badi și Feiseș și-au apropiat echipa la 15 puncte, dar Debreczi a răspuns cu o reușită din spatele semicercului. Covăsnencele au avut din nou atacuri legate fără punct, iar mureșencele s-au apropiat la 8 lungimi pe mâna lui Smelser, Dunbar și două triple semnate de Ignat Kleeman, care au făcut 70-62. Alb-roșiile nu au mai înscris în ultimul minut, iar Bandi și Kozman au marcat ultimele puncte și scorul final a fost 73-62.

Kayla Mobley a fost coșghetera partidei cu 22 de puncte, în double-double cu 12 recuperări. Pentru ACS KSE Târgu Secuiesc au mai înscris: Debreczi 14 puncte (8 recuperări), Vega 14 puncte, Holinka Miklos 6 puncte, Danalache 5, Czimbalmos 4, Kozman 4, Domokos 2, Tuchilus 1 și Bandi 1 punct.

Brittney Dunbar a fost cea mai bună marcatoare a oaspetelor cu 17 puncte, în double-double cu 11 recperări, plus 5 pase decsivie. Pentru Sirius Târgu Mureș au mai înscris: Smelser 14 puncte, Ignat Kleeman 9, Badi 8, Meszaros 7, Feiseș 4 și Gal 3 puncte.

Gazdele au făcut diferența din semicerc, cu 25 de reușite de două puncte față de 18, a fost egal la libere transformate, 11-11, iar la triple scorul a fost 4-5. Covăsnencele ajung la 12 puncte în grupa Vest după 5 victorii și 2 înfrângeri și ocupă prima poziție, având un punct în plus și un meci avans. Sirius are 7 puncte după o victorie și 5 înfrângeri și este pe 5.

Cele două echipe își joacă meciurile din runda următoare la mijlocul săptămânii. ACS KSE Târgu Secuiesc are miercuri meci pe terenul Universității Cluj-Napoca, iar Sirius Târgu Mureș primește joi vizita celor de la FCC Baschet Arad.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!