Stiri Cupa României Feminin

Bogdan Bulj: „Cred că echipa noastră este favorită”

Bogdan Bulj: „Cred că echipa noastră este favorită”

FCC Baschet Arad va disputa în perioada 2-4 noiembrie partidele din prima fază a Cupei României. Formația galben-albastră a fost repartizată în grupa B, din care mai fac parte ”U” Cluj, Olimpia CSU Brașov și Phoenix Constanța.

Antrenorul principal al Aradului, Bogdan Bulj, a vorbit despre șansele echipei sale într-un interviu pentru aradon.ro:

„Ne-am antrenat din greu în ultima lună. Sunt satisfăcut de munca și atitudinea jucătoarelor. Singura problemă cu care ne-am confruntat este că nu am avut meciuri amicale, dar la fel s-a întâmplat și cu celelalte echipe, așa că suntem în aceeași situație. 

Mergem cu ambiția să ne calificăm direct la Final Four. Cred că echipa noastră este favorită în grupa noastră, dar cu siguranță nu vrem să subestimăm celelalte echipe care au calitate și ambiție. Clujul are continuitate cu același antrenor, Phoenix Constanța este un club tânăr și ambițios, iar Brașovul este întotdeauna un adversar incomod.”

Tehnicianul din Serbia a făcut referire la condițiile actuale de desfășurare a competițiilor:

„Este o situație nouă pentru toți, o pauză mare și reguli noi. Trebuie să ne adaptăm toți și sper că totul va merge bine. Dar cred că cel mai important lucru este că baschetul a revenit și cu toții așteptăm cu nerăbdare să jucăm și să concurăm din nou”, a  mai declarat acesta pentru sursa menționată anterior.

În primul meci al turneului preliminar, trupa de pe malul Mureșului o va întâlni pe CS Universitatea Cluj-Napoca luni, 2 noiembrie. Partida va lua startul la ora 16:00 și va fi transmisă în direct de către FRB TV prin intermediul sistemului Keemotion oferit de Synergy Sports.

*Foto: FCC Baschet Arad

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!