Stiri Cupa României Feminin

Bogdan Bulj: „E important să jucăm bine în defensivă şi să le blocăm cât mai bine pe Stoenescu şi Poole”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
03.04.2019

FCC ICIM Arad găzduiește astăzi și miercuri primele două partide ale duelului cu CSM Târgoviște din primul tur de play-off. Formația arădeană speră să revină în primele patru din campionat, ultima dată când a ajuns în semifinale fiind în 2015. Antrenorul arădencelor, Bogdan Bulj, crede că șansele de calificare sunt egale, deși dâmbovițencele au traversat o perioadă mai puțin bună în returul Grupei Roșii.

„Pentru noi sunt meciuri foarte importante. Nu va fi uşor, Târgovişte are o echipă bună. Au o combinaţie de jucătoare de perspectivă cu sportive experimentate. În ultimă lună au avut evoluţii sub aşteptări. Stoenescu şi Poole sunt cele mai periculoase jucătoare de la ele. Şansele de calificare sunt 50-50, iar pentru noi e important să jucăm bine în defensivă şi să le blocăm cât mai bine pe cele două sportive.

Pentru mine, jocul de miercuri este cel mai important. Vreau să o luăm pas cu pas şi să câştigăm. În ultima perioadă, jucătoarele mele au jucat foarte bine şi sper să o facă şi în play-off. Nu va fi uşor, dar am încredere în ele. Avem avantajul terenului propriu şi îmi doresc să profităm de asta”, a declarat Bogdan Bulj pentru site-ul oficial al grupării arădene.

Brankica Hadzovic este la al 4-lea sezon la echipa de pe Mureș, dar galben-albastrele nu au reușit să treacă de primul tur de play-off în această perioadă. Sârboaica a ajuns până în finala Ligii Naționale în 2016, când în a doua parte a sezonului a jucat pentru CSU Alba Iulia, după ce formația arădeană a renunțat la jucătoarele importante din cauza problemelor financiare.

„Sunt la Arad de 4 sezoane, dar parcă de această dată suntem mai aproape ca niciodată de calificare în semifinală. Sper că ne vom folosi de această şansă. Jucăm acasă primele două meciuri. Jucătoarele, fanii, sponsorii şi tot ce înseamnă acest club merită acest lucru după tot ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Sunt sigură că de data aceasta vom face tot posibilul pentru a trece mai departe în play-off.

E cel mai important moment al sezonului. Cred că dacă vom câştiga cele două jocuri de la Arad, nu vom avea probleme pentru calificare. Vor fi meciuri interesante şi în acelaşi timp dificile, dar sper să trecem cu brio peste ele”, a declarat și coșghetera galben-albastrelor pentru baschetarad.ro.

Primul meci al sfertului de finală dintre FCC ICIM Arad și CSM Târgoviște se dispută astăzi, de la ora 18:30, la Sala Victoria din Arad. Jocul 2 e programat vineri, de la ora 18:00, tot pe terenul arădencelor, iar seria se va muta la Târgoviște pentru jocul 3 din 12 aprilie. Se joacă după sistemul 3 din 5.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii