Stiri Cupa României Feminin

Brandi Wingate a debutat cu 13 puncte pentru Olimpia CSU Brașov, la revenirea în LNBF

Andreea Vlase

Andreea Vlase
07.02.2019

Olimpia CSU Brașov s-a impus cu 88-72 în meciul de acasă cu Universitatea Cluj, din etapa a 8-a a Grupei Roșii din LNBF. Brandi Wingate s-a alăturat de curând echipei de sub Tâmpa, revenind în Liga Națională după ce a evoluat sezonul trecut la FCC ICIM Arad. Biljana Pesovic a fost coșghetera partidei cu 24 de puncte și alte trei brașovence au încheiat în double-digits. De la „U” au fost patru jucătoare cu cel puțin 10 puncte înscrise, Aleksandra Begenisic și Arlesia Morse terminând în double-double.

Brandi Wingate a început meciul pe bancă și a petrecut în teren 24:28 minute. Americanca de 27 de ani a înscris 13 puncte, având 5/10 la șuturile de la semidistanță și 1/1 de afară. A mai avut 4 recuperări defensive, o pasă decisivă, 2 faulturi scoase, o minge pierdută, 2 intercepții și un capac, pentru +15 eficiență.

Extrema americană a jucat în prima parte a sezonului la BLK Slavia Praga. În campionatul ceh a bifat 13 partide, cu medii de 13,3 puncte, 6,2 recuperări și 1,5 pase decisive în 29.4 minute pe meci. Wingate a jucat în stagiunea precedentă la FCC ICIM Arad. A intrat în 21 de meciuri din Liga Națională, cu medii de 11,6 puncte, 3,3 recuperări și 10,8 eficiență în 23:26 minute. În cele patru meciuri pe care le-a jucat în Cupa României cu galben-albastrele, a avut medii de 9,5 puncte, 5,5 recuperări și 7,5 eficiență în 24:04 minute.

Biljana Pesovic a fost coșghetera partidei de miercuri. Căpitanul Olimpiei CSU Brașov a înscris 24 de puncte în 38:33 minute. Sârboaica a fost perfectă la șuturile din semicerc, 9 din 9, a înscris o triplă din 5 încercări și a transformat 3 libere din 4. A mai avut 8 recuperări (2 ofensive/6 defensive), 7 pase decisive, 4 mingi pierdute și 5 intercepții, pentru +35 eficiență. A fost cel mai bun meci al acestei ediții de LNBF pentru Pesovic în ceea ce privește eficiența. Jucătoarea de 35 de ani a jucat în 16 meciuri pentru alb-albastre în acest campionat și are medii de 17,1 puncte, 6,6 recuperări, 5,8 pase decisive, 3,3 mingi pierdute, 2,6 intercepții și 21,4 eficiență în 37:41 minute.

Arlesia Morse și Aleksandra Begenisic au fost în double-double la oaspete, ambele fiind integraliste. Americanca a încheiat meciul cu 20 de puncte și 11 recuperări (5/6). A avut 3/9 la șuturile din semicerc, 3/10 de afară și 5/6 de la linia de fault. A mai avut 2 pase decisive, 2 mingi pierdute și 2 intercepții, cu +19 eficiență. În 15 meciuri din LNBF, fundașul are medii de 18,8 puncte, 6 recuperări, 1,3 pase decisive, 2,9 turnovers, 1,8 intercepții și 15,3 eficiență în 32:10 minute.

Aleksandra Begenisic a fost cea mai eficientă clujeancă (+23). A terminat meciul cu 18 puncte și 10 recuperări (2/8). A marcat 8 coșuri de două puncte din 16 încercări și a transformat ambele libere. A mai avut 3 pase decisive. Pivotul a evoluat în 17 meciuri din această ediție de campionat și are medii de 10,7 puncte, 8,3 recuperări și 12,9 eficiență în 30:50 minute.

Alte cinci jucătoare au fost în double-digits, trei la gazde și două la oaspete. Carla Bartee a contribuit cu 19 puncte, 7 recuperări și 4 pase decisive în 26:29 minute, cu +23 eficiență, dar a terminat partida mai devreme pentru că a ieșit cu 5 faulturi. Alina Podar a înscris 14 puncte în 37:32 minute și a mai avut 6 recuperări și 8 assist-uri, cu +18 eficiență. Amira Al Ash Hab a încheiat meciul cu 10 puncte și 5 recuperări în 30:30 minute. La oaspete, Rishonda Napier a înscris 16 puncte în 29:17 minute (+11 eficiență), iar Irina Părău a avut 10 puncte și 8 recuperări (+15 eficiență) în 34:34 minute, ieșind cu 5 faulturi.

Olimpia CSU Brașov joacă acasă cu FCC ICIM Arad în următoarea etapă, din 17 februarie. Universitatea Cluj stă în acea rundă și va juca în 20 februarie la Sfântu Gheorghe.

*foto: Dan Potor

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate