Minute | 37:00 |
Puncte | 21 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 13 |
Eficienta | 27 |
CSM Petrolul Ploiești a anunțat primele transferuri din această vară. Trei jucători vin să întărească frontcourt-ul echipei, care, pentru al doilea sezon consecutiv, a retrogradat, dar continuă pe prima scenă a baschetului românesc.
Andrei Calenic, Veljko Brkić și Devante Brooks se alătură lotului lui Mihai Popa, antrenor confirmat în funcție la echipa prahoveană, după ce informația a fost oferită în exclusivitate de site-ul nostru.
Andrei Calenic a ajuns la 27 de ani. El măsoară 2,08 metri și este jucător de pozițiile 4-5. În ultimii trei ani a jucat la CSM Galați, iar în sezonul 2025/2026 a avut medii statistice de 5,6 puncte, 2,6 recuperări și 1,1 pase decisive.
Brkić revine, la rândul său, la Ploiești, unde a mai jucat în urmă cu două sezoane. Înalt de 2,08 metri, sârbul este jucător de poziția 5. Sezonul precedent l-a împărțit între Joker Sombor și Zastal Zielona Gora. În Polonia a jucat 14 meciuri și a avut cifre de 11,6 puncte, 5,4 recuperări, 1,6 pase decisive și 1,1 capace.
Brooks s-a remarcat în stagiunea precedentă la Craiova, unde a fost cel mai bun recuperator al formației. Înalt de 1,98 metri, baschetbalistul american poate acoperi atât poziția 4, cât și 3. Brooks are 27 de ani și, în sezonul precedent, a reușit 11,8 puncte și 8,6 recuperări în medie, în cele 36 de apariții.
CSM Petrolul Ploiești are și un contingent important de jucători români din propria pepinieră pentru stagiunea viitoare, după cum urmează: Codruț Dinu, David Rașoga, George Angelian, Robert Pătraru, Rareș Movileanu, Alexandru Dimov, Rareș Mihalache, Federico Diaconescu, Vlad Borcan și Alexandru Șerban.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!