Stiri Cupa României Feminin

Cinci jucătoare au înscris peste 10 puncte la Târgoviște în derby-ul României

Ciprian Petcuț

Ciprian Petcuț
12.02.2013

“El Clasico” al baschetului feminin românesc s-a încheiat în favoarea formației din Târgoviște, care s-a impus cu 72-61 în fața rivalei din Arad. În urma acestui succes, dâmbovițencele obțin mai mult ca sigur locul 1 la finalul sezonului regulat al Ligii Naționale de baschet feminin.

Victoria târgoviștencelor a venit și prin prisma faptului că antrenorul campioanei României, Florin Nini a avut la dispoziție o echipă mai completă, cu soluții pe banca de rezervă, în timp ce ICIM-ul s-a bazat în mare parte doar pe americanca Chrissy Givens și partial pe Christina Wirth.

CSM Târgoviște a avut o rotație de 9 jucătoare dintre care 5 jucătoare au înscris peste 10 puncte, iar 6 au evoluat peste 20 de minute în derby-ul României. Matee Ajavon a avut o prestație foarte bună, contribuind decisiv la victoria târgoviștencelor. Aceasta a marcat 16 puncte, având 5/8 la aruncările de 2 puncte și 2/3 la aruncările din afara semicercului de 6,25m. La toate acestea se mai adaugă și nu mai puțin de 7 pase decisive și 5 mingi câștigate pentru un total de 20 la capitolul eficiență.

Alte 4 componente a echipei din Târgoviște au marcat peste 10 puncte. Ivanka Matic cu 13 puncte și un procentaj excelent de 6/7 la 2 puncte plus 10 recuperări, Ashley Walker 13 puncte și  8 recuperări, Jillian Robbins 11 puncte, 8 recuperări și cu un joc foarte bun în apărare, Jori Davis 10 puncte.

Un lucru de notat este faptul că “portocala mecanică”, așa cum este numită de suporterii din Târgoviște, a avut 5 capace, dintre care 3 au fost reușite de Walker, față de doar 2 ale Aradului.

Vezi clasamentul Ligii Naționale de baschet feminin

Foto: Marius Tudor

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!