Stiri Cupa României Feminin

Craiova domină la interior și învinge fără probleme Rapidul

Costin Marinescu

Costin Marinescu
21.10.2012

78-46
9-9, 29-11, 25-12, 15-14
  Statistică  

Elevele lui Milan Nisic au câștigat cu 78 – 46 și au ajuns la cea de-a treia victorie în actualul sezon al LNBF. După un început echilibrat, cu multe ratări de ambele părți, Craiova s-a dezlănțuit în sferturile doi și trei, pe care le-a câștigat cu 29-11, respectiv 25-12.

Cu excepția Dariei Niță, care a evoluat doar 5 minute, toate baschetbalistele echipei gazdă au marcat cel puțin 2 puncte.

Larisa Toma și Kaila Guidry au marcat câte 11 puncte fiecare, fiind principalele realizatoare ale Craiovei. Româncei i-a lipsit o singură recuperare pentru a termina în double double.

Zorica Mitov a reușit 10 recuperări și 8 puncte, dar a avut cel mai bun indice de eficiență, 21, dintre toate jucătoarele gazdelor. Tot 10 mingi recuperate, dar doar 6 puncte, a avut și Andra Ionescu.

Natalia Burlakova a fost lidera Rapidului, cu 17 puncte marcate.  Raluca Ungureanu a reușit 9, iar Elena Constantin, 7.  Monica Nicolaescu a fost cea mai eficientă jucătoare a oaspetelor, cu 8 puncte la eficiență. Românca a reușit 7 recuperări.

În urma acestui rezultat Craiova acumulează 9 puncte (3 victorii/3 înfrângeri) și ocupă locul 6 în clasament, în timp ce Rapidul, cu 2 victorii și 3 înfrângeri, este pe 10.

Pentru Craiova urmează o serie de foc, cu Satu Mare, Sepsi SIC, ICIM Arad și CSBT Alexandria. Rapidul va întâlni etapa următoare echipa din Sf. Gheorghe.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!