Stiri Cupa României Feminin

CSM Satu Mare și-a achitat datoria de peste 55.000 euro către foștii antrenori

Baschet .ro

Baschet .ro
14.10.2020

CSM Satu Mare și-a achitat datoria de peste 55.000 euro către foștii antrenori

Anul 2020 pare a fi unul lipsit de probleme financiare pentru Clubul Sportiv Municipal Satu Mare, cu toate că întreaga suflare baschetbalistică este afectată de pandemia generată de virusul COVID-19.

Recent, formația sătmăreană și-a achitat o parte din datoriile acumulate către foștii colaboratori în cuantum de aproximativ 55.000 euro. Aproape jumătate din această sumă, 20.000 EUR, au ajuns în buzunarul fostul antrenor principal Marius Dobă, demis de la cârma grupării din nord-vest-ul țării după doar două etape scurse din sezonul 2018/2019. La momentul respectiv, președintele Vasile Fogel anunța că nu s-a înțeles cu Dobă și va urma un litigiu.

“Era nevoie de această schimbare deoarece cu domnul Dobă n-am reuşit să obţinem performanţele dorite. Vom avea probleme juridice cu dânsul, dar asta este altă problemă. Nu ne-am înţeles la despărţire, el şi-a părăsit echipa conform Codului Muncii, fără să anunţe, fără să semneze contractul de despărţire." - declara Fogel pentru informatia-zilei.ro

Argumentele lui Vasile Fogel nu au ținut în fața Tribunalului Arbitral Baschetbalistic, iar CSM Satu Mare a fost obligată să-l despăgubească pe Dobă. Cu toate acestea, clubul i-a achitat datoria lui Dobă benevol, acesta din urmă nefiind nevoit să acționeze la un executor judecătoresc și nici la instanță pentru a recunoaște hotărârea arbitrală pe teritoriul României.

Nu la fel de norocos a fost Jose Araujo, tehnicianul portughez demis de către Vasile Fogel deși mai avea un an rămas din contract alături de gruparea sătmăreană. Ulterior câștigării în mod definitiv a litigiului, fostul antrenor principal a fost nevoit să apeleze la un executor judecătoresc pentru a intra în posesia sumei de aproximativ 35.000 euro. Chiar și așa, clubul pârât a preferat să ignore poprirea executorului judecătoresc cu prețul achitării unor penalități de întârziere în cuantum de 450 de euro pentru fiecare lună de întârziere. Jose Araujo a fost nevoit să apeleze din nou la instanță și să acționeze în judecată Trezoreria orașului Satu Mare, iar recent a intrat în posesia banilor datorați de către CSM Satu Mare.

Conform unui raport al Ministerului Finanțelor Publice, Clubul Sportiv Municipal Satu Mare a cheltuit 3.324.784,00 de lei în primele 9 luni ale anului 2020.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!