Stiri Cupa României Feminin

CSM Târgovişte a încheiat anul cu o victorie lejeră, 72-58 cu Alexandria

Andrei Militaru

Andrei Militaru
11.12.2014

Meciul de baschet dintre CSM Târgoviște și CSBT Alexandria, care a contat pentru etapa a 15-a din Liga Naţională feminină, a fost ultimul disputat de cele două combatante în acest an. Ambele formaţii voiau să încheie 2014 cu un rezultat bun, însă doar campioana en-titre a reuşit acest lucru.

Târgovişte a început foarte slab confruntarea din Sala Sporturilor. Chiar dacă au deschis tabela prin Whittington cu un coş de 2 puncte, gazdele au cedat ulterior iniţiativa. Alexandria a profitat din plin de această oportunitate şi a trecut în avantaj după două minute scurse din primul sfert. S-a jucat apoi într-o singură direcţie, Arnold mărind avantajul pentru oaspete. În minutul 5, tabela indica 10-4 pentru Alexandria, spre surprinderea asistenţei. Green, cu două libere transformate şi Coker, cu o aruncare de 2 puncte, au redus din handicap, dar finalul le-a aparţinut tot oaspetelor, care au punctat prin Sipos şi Miteva, fiecare cu câte o aruncare de 2 puncte. Scorul după primul sfert a fost 8-16.

Muştruluite de Dan Fleşeriu, târgoviştencele au fost mult mai motivate în sfertul secund, când au fructificat trei aruncări de 2 puncte şi s-au apropiat din nou. Egalarea a venit după trei minute de joc, 17-17, moment în care gazdele s-au instalat la timonă şi n-au mai cedat deloc iniţiativa până la final. Givens, Green şi Coker, cele mai bune jucătoare ale lui CSM, au înscris aproape la fiecare acţiune de atac. De la oaspete Miteva a încercat să limiteze proporţiile scorului, dar n-a reuşit. Sfertul secund s-a încheiat cu un avantaj consistent pentru gazde, 22-11.

Partea a treia a fost ceva mai echilibrată decât primele două. Succesiunea fazelor de atac fructificate la cele două coşuri a creat un spectacol total la Târgovişte, savurat din plin de spectatori. Givens şi Stoenescu au fost foarte eficiente sub panou, iar de la oaspete s-au remarcat aceeaşi Miteva, dar şi Arnold şi Stroman. Deşi au încercat să ţină ritmul impus de CSM, oaspetele n-au reuşit şi au pierdut şi sfertul al treilea, 18-22.

În ultimele zece minute, la adăpostul avantajului consistent de pe tabelă, târgoviştencele au jucat eficient, păstrând un ecart suficient pentru a nu-şi periclita succesul. Stoenescu şi Green nu le-au lăsat pe cele de la Alexandria să se apropie, marcând cu aruncări de 2 puncte. Reuşitele de 3 puncte ale lui Coffey au fost inutile, deoarece teleormănencele au căzut definitiv în ultimele 5 minute, când gazdele au înscris 15 puncte, faţă de cele 6 marcate de Alexandria. Sfertul al patrulea a fost adjudecat tot de CSM cu 20-13, scorul final fiind 72-58.

Acest rezultat face ca Alexandria să rămână fără victorie în faţa Târgoviştei din 2008 încoace. În schimb, campioana încheie anul cu un succes şi se menţine în lupta pentru titlu, la care mai aspiră ICIM Arad, Sepsi SIC Sf. Gheorghe şi CSU Alba Iulia.

* FOTO: CSM Târgovişte FAN Page

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!