Stiri Cupa României Feminin

CSM Târgoviște o întâlnește pe Phoenix Constanța în sferturile Cupei României

CSM Târgoviște o întâlnește pe Phoenix Constanța în sferturile Cupei României

CSM Târgoviște și Phoenix CSU Simona Halep Constanța se duelează pentru un loc în Final Four-ul Cupei României la baschet feminin, manșa tur fiind programată pe terenul formației din Dâmbovița.

Ancuța Stoenescu și colegele au avut parte de un start modest de sezon, începând campionatul cu o singură victorie în primele șase meciuri. De atunci au urmat două dueluri tranșate, ambele pe teren propriu, iar în ultima perioadă au cedat cu fruntașele Sepsi-SIC și FCC Baschet UAV Arad. În ceea ce privește Cupa, CSM Târgoviște a ajuns în sferturi după ce a eliminat-o pe Rapid București cu 131-115 la general, returul fiind câștigat la 20 de puncte diferență.

Phoenix Constanța a trecut prin diverse perioade în competițiile interne, legând trei victorii în campionat la un moment dat, după ce sezonul s-a început cu trei înfrângeri. Ulterior, au venit patru eșecuri la rând, dintre care două cu Aradul, ultima dispută din 2021 în LNBF fiind adjudecată clar (85-37 cu Rapid). Constanța a ajuns în sferturile Cupei după ce a eliminat finalista din ediția trecută, Universitatea Cluj, cu o dublă victorie pentru 159-116, ambele meciuri disputându-se în Ardeal.

Târgoviște și Phoenix nu vor fi la prima întâlnire în sezonul 2021-2022, în Liga Națională câștig de cauză având formația dobrogeană cu 74 la 64. În acel meci jucat în octombrie, Gabriela Irimia a terminat cu double-double pentru CSM Târgoviște (25 de puncte, 11 recuperări), lucru bifat și de Ciara Rosten din tabăra Constanței (15 puncte, 10 recuperări), Sara Run Hinriksdottir fiind principala marcatoare a învingătoarelor (18 puncte).

Trupa dobrogeană se află în Top 3 în CRBF la media de puncte marcate (79.5), la assist-uri (18.0), la eficiență (97.0), la intercepții (14.5) sau procentajul din spatele arcului de cerc (38.5%), iar în privința cifrelor de la linia de fault stă cel mai bine în toată competiția (79.4%). Recuperările reprezintă punctul forte pentru CSM Târgoviște în Cupă, capitol la care sunt a doua formație cu 50.0 în medie.

Gabriela Irimia are medii de double-double (19.0 puncte și 18.0 recuperări), experimentata jucătoare aducând cele mai bune procentaje pentru Târgoviște la aruncările de 2 și 3 puncte (47.1% respectiv 50%). Tot double-double înregistrează și Sara Run Hinriksdottir (18.5 puncte, 10.0 recuperări), iar Khiana Johnson contribuie cu 6.5 pase decisive.

Partida din manșa tur contând pentru sferturile Cupei României la baschet feminin dintre CSM Târgoviște și Phoenix CSU Simona Halep Constanța se joacă miercuri, 29 decembrie, de la ora 14.00 și va fi transmisă pe YouTube FRB TV.

*foto: Facebook Academia Phoenix CSU Simona Halep

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!