Stiri Cupa României Feminin

CST BC Alexandria a câștigat pe terenul celor de la Rapid București

Radu Bărăian

Radu Bărăian
17.03.2014

Liga Națională

Etapa 25

57-77

Sala Rapid

8-17 Statistică 17-8

CST BC Alexandria s-a impus în meciul cu Rapid București disputat în Capitală, scor 77-57 (28-15, 17-11, 13-13, 19-18). Partida dintre cele două combatante a făcut parte din etapa cu numărul 25 a Ligii Naționale de Baschet Feminin. 

Teleormănencele au controlat partida de la un capăt la celălalt, fără ca gruparea din București să emită pretenții la victorie. Primele două sferturi au fost adjudecate clar de către oaspete cu 28-15, respectiv 17-11, astfel, la pauza mare, CST BC Alexandria avea un avantaj liniștitor, scor 45-26. Secvența de după revenirea de la vestiare a fost una echilibrată, sfert care s-a încheiat la egalitate, un parțial de 13-13. Înaintea actului decisiv, echipa vizitatoare avea un avantaj de 19 puncte, scor 58-39. Ultima parte a fost la fel de echilibrată, însă Alexandria s-a impus cu un ușor avantaj, 19-18, iar scorul final înregistrat pe tabelă era 77-57 pentru echipa venită din județul Teleorman. 

De la echipa din Alexandria, A. Chivu a marcat 26 de puncte, fiind urmată de T. Principe cu 19 puncte. De cealaltă parte, de la Rapid s-au remarcat R. Ungureanu cu 25 de puncte marcate, respectiv R. Bejan cu 17 puncte și 11 mingi recuperate. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!