Stiri Cupa României Feminin

Euroliga feminină - Șanse de calificare pentru CSM Târgoviște

Adrian Micinic

Adrian Micinic
01.02.2013

Gabriela Mărginean va trebui să facă încă o minune pentru ca CSM Târgoviște să se califice

Sezonul regulat al Euroligii feminine se apropie vertiginos de final. Cu o etapă rămasă de disputat soarta echipei CSM Târgoviște este în continuare nedecisă. Formația pregătită de către Florin Nini a pierdut de două ori la limită în deplasare după intrarea în anul 2013 și tot de atâtea ori a ratat șansa de a-și asigura locul în optimile de finală ale celei mai importante competiții din baschetul european la nivel de club feminin.

Chiar și așa campioana României mai are șanse matematice de calificare în fazele eliminatorii. Înainte de a explica psoibilitățile haideți să aruncăm o privire asupra clasamentului și a programului ultimei etape:

 

Vestea bună este că deși are o serie de șase înfrângeri consecutiv, CSM Târgoviște nu depinde de alte rezultate. Important este ca reprezentanta României să-și câștige ultimul meci pentru a se califica în optimile de finală. De asemenea, un aspect extrem de important este acela că dâmbovițencele vor disputa jocul decisiv pentru calificare pe teren propriu.

Problema este că adversar va fi liderul grupei, Good Angels Kosice. Slovacele au un bilanț general de 9-2 și o serie activă de șase victorii consecutive. Totuși și aici este o veste bună. Kosice nu mai poate pierde prima poziție în clasamentul Grupei B indiferent care va fi deznodământul jocurilor din ultima etapă. Așadar, există o mică șansa ca Maros Kovacik să nu-și suprasolicite jucătoarele în jocul de la Târgoviște.

Formația antrenată de către Florin Nini nu are altă variantă de calificare. O eventuală înfrângere cu Kosice înseamnă final de drum pentru Târgoviște în Euroliga feminină.

Niciun fel de egalitate nu convine lui CSM Târgoviște. Motivele sunt următoarele:

- la egalitate în doi (în cazul în care Târgoviște și Arras pierd în ultima etapă), CSM Târgoviște va fi departajată de Uniqa Euroleasing Sopron prin prisma rezultatelor din confruntările directe. Fiecare a câștigat pe terenul celeilalte. Problema este că Sopron a câștigat la Târgoviște la diferență de opt puncte, iar invers a fost o victorie de doar cinci puncte pentru românce. Astfel, Sopron se califică în acest caz.

- la egalitate în trei, între Târgoviște, Sopron și Arras (în cazul în care franțuzoaicele câștigă în ultima etapă la Orenburg și Târgoviște cedează în meciul cu Kosice), departajarea se face pe baza unui clasament întocmit pe baza rezultatelor directe între aceste trei echipe. Sopron are trei victorii, Târgoviște are doar două, iar Arras are una. Așadar, maghiarele se califică la egalitate în trei.

În concluzie CSM Târgoviște trebuie să meargă pe totul sau nimic în ultima etapă!

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!