Stiri Cupa României Feminin

Euroliga vs Liga Europei Centrale

Ciprian Petcuț

Ciprian Petcuț
10.02.2013

CSM Târgoviște evoluează în cea mai importantă competiție inter-cluburi din Europa, Euroliga feminină, unde a reușit să acceadă în optimi. Univ. Goldiș ICIM Arad participă în cea de-a treia competiție ca valoare, Liga Europei Centrale unde a izbutit să obțină calificarea în Final Four.

La prima vedere, lucrurile par categoric în favoarea lui Târgoviște, care participă într-o competiție cu mult mai valoroasă decât a Aradului. Dar cu toate acestea, derby-ul clasic al baschetului feminin românesc nu va fi unul dezechilibrat, ambele echipe dispunând de loturi sensibil egale. ICIM-ul nu va fi outsider în acest duel, dovadă fiind jocul din tur dintre cele două formații în care Aradul s-a impus cu scorul 69-60 după o partidă controlată autoritar. În acest derby, se va impune echipa care va greși mai puțin sau formația care va prinde o zi mult mai bună ca a adversarului.

După 21 de etape scurse din Liga Națională de baschet feminin, ambele echipe au suferit o singură înfrângere. ICIM-ul se află pe primul loc al clasamentului cu un meci mai puțin disputat, în timp ce târgoviștencele ocupă poziția a treia cu 3 jocuri în minus.

Duelul Târgoviște – Arad va avea loc luni, 11 februarie de la ora 19:00 în direct la Digi Sport 3.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!