Stiri Cupa României Feminin

F4. CSU Alba Iulia și ACS Sepsi SIC își dau întâlnire în prima semifinală a Cupei României

Valentin Todea

Valentin Todea
05.02.2016

Primul duel din Sala D.P. Colibași din Brașov pentru un loc în finala Cupei României se anunță a fi foarte interesant, adversare fiind două dintre cele mai puternice echipe din baschetul feminin românesc. Meciul dintre Alba Iulia și Sfântu Gheorghe va lua startul mâine, la ora 13:45, fiind transmis de către Digi Sport 2.

Ultimele 6 întâlniri directe au fost câștigate de trupa din Covasna, în sezonul regulat al actualei ediții de campionat fetele lui Zoran Mikes impunându-se cu 70-36 pe teren propriu și cu 59-62 în Cetatea Marii Uniri.

În stagiunea trecută, gruparea alb-albastră a disputat finala Cupei României împotriva celor de la Sepsi SIC chiar pe terenul celor din urmă, gazdele adjudecându-și trofeul în urma unei victorii cu scorul de 61-54.

Jocul se anunță a fi mai echilibrat de această dată, echipa pregătită de Miroslav Popov întărindu-se considerabil de la precedenta încleștare, transferând nu mai puțin de patru sportive. De cealaltă parte, trupa alb-verde a făcut de asemenea o achiziție, înregimentând-o pe Ancuța Stoenescu.

*Foto: absport.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!