Stiri Cupa României Feminin

F8 F. Marius Dobă: „Sepsi a avut procentaj foarte bun la arbitraj”

David Istrate, Andreea Vlase

David Istrate, Andreea Vlase
25.02.2018

 marius doba csm satu mare sepsi

Ultima fază a turneului Final 8 a oferit un joc apatic, cu multe ratări și întreruperi, prin urmare s-au marcat puține puncte. În cele din urmă, ACS Sepsi Sfântu-Gheorghe și-a respectat statutul de favorită și a câștigat cu scorul de 62-48.

După această partidă, antrenorul sătmărencelor a analizat acest duel, arătându-se mândru de elevele sale. De asemenea, Marius Dobă, la fel ca Porchia Green, s-a legat de modul în care s-a fluierat în această confruntare.

„Cu toate că nu am reușit să câștigăm, nu pot să spun ca am pierdut noi această finală. Felicit jucătoarele mele pentru modul în care au abordat meciul și consider că au avut o prestație bună. Au început foarte bine, cu multă motivație, însă pe parcurs au renunțat. Nu vreau să comentez în mod special motivul, dar a fost dificil să ne mai apărăm și să pătrundem cum ne-am pregătit, după ce am avut atâtea faulturi. Nu pot decât să vă spun că procentajul la arbitraj, la pauză, a fost 25-10. Cine se va uita pe statistică își va putea da seama din multe rubrici de modul în care s-a arbitrat în această finală. Eu felicit echipa din Sfântu-Gheorghe pentru victorie și așa cum am spus de ieri, ele au avut toate atuu-urile necesare. Am avut și noi șansa noastră, însă a fost o luptă psihologică. În acest sezon, Sepsi a jucat mai mult decât perfect împotriva tuturor echipelor și cu toate acestea, a avut un prim sfert foarte slab astăzi. Prin urmare, este clar că au avut o problemă psihologică și noi trebuia să profităm de acest aspect, însă nu am reușit.”

Din punct de vedere al statisticilor, CSM Satu-Mare a comis 19 faulturi, cu unul mai mult decăt adversare, însă au beneficiat de doar 10 libere, față de cele 23 ale alb-verzilor. Însă, în același timp, diferența greșelilor a fost de 21-12, gazdele reușind 16 puncte în urma acestor turnovers. 

Pentru echipa lui Marius Dobă, urmează meciul cu CS Universitatea Cluj din 9 februarie, partidă ce se va disputa la Brașov.

4 comentarii la aceasta stire:
  • CSU ACS Rookies Oradea laca1968 :

    Tipic
    Esti haios!

    cu 7 ani în urmă (25.02.2018) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe breky :

    Procentaj la antrenor - 0%
    Mister Dobă! Faci misto cu procentajul adversarelor-arbitrelor, dar de procentajul tau ca antrenor putem discuta? Sa stii, ca aceasta echipa, noi suporterii satmareni, meritam mult mai mult decat un antrenor mediocru ce esti. Ai la indemina o garnitura de jucatoare de top, dar tu n-ai reusit sa formezi pana acu o echipa competitiva din ele. Zici de lupta psihologica, dar tu ce le-ai oferit fetelor noastre? Se putea observa pe teren si pe banca ce educatie primesc aceste fete. Disciplina echipei, zero. Scheme, tactica de joc, zero. Schimbari, zero. Se vede de la o posta ca nu esti un conducator ferm, si nici nu esti respectat pe banca. Revazand meciul, poate ca vei avea macar bunul simț să stergi urmele ce mai pot fi sterse, si vei da demisia cat mai repede! Cu acest gest nobil poti ajuta echipa noastra! Poate fara tine reusim castigarea campionatului! Hai fetelor, Hajrá Szatmár!

    cu 7 ani în urmă (26.02.2018) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe 7vezer :

    SEPSI SIC CAMPIOANA
    Cum sa faci performanta,daca vina unui esec pui pe seama arbitrajului si a regulamentului ??Fii atat de bun,incat nici arbitrajul sa nu te afecteze...ati fost aseara in lipsa de idei ,de organizare a jocului,fara strategie si tactica de joc...ati fost sub SEPSI SIC la toate capitolele!

    cu 7 ani în urmă (26.02.2018) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe 7vezer :

    SEPSI SIC CAMPIOANA
    Voi aveti procentaj bun in modul cum fentati legile tarii !!De ce aveti contul blocat ?? Intrebati executorul judecatoresc,cu cati bani datorati?? Puneti la punct situatia financiara si dupa aceia mai vedem.Pana atunci hotii sa nu strige hoti !!Stati linistiti in banca voastra,si apucati-va de baschet,chiar cu riscul readucerii fostului antrenor,pe care la fel ati fentat ca pe executorul judecatoresc si banca.

    cu 7 ani în urmă (26.02.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!