Stiri Cupa României Feminin

FC Argeș a suferit prima înfrângere în perioada de pregătire

FC Argeș a suferit prima înfrângere în perioada de pregătire

FC Argeș participă în perioada 4-5 septembrie la un turneu la Pleven, Bulgaria, alături de două echipe din țara aflată la sudul României. Piteștenii au disputat luni primul amical, contra lui Spartak Pleven și au pierdut la două posesii diferență, 75-79.

Alb-violeții au reușit să conducă după 10 minute și ecartul a fost de șapte puncte, 22-15, după care a urmat un parțial modest pe plan ofensiv, cu 14 puncte înscrise și Spartak Pleven a întors situația pentru 36-40.

Argeșul a câștigat sfertul trei și deficitul era de un singur punct (58-59), iar în cele din urmă a venit o nouă perioadă mai bună pentru bulgari și scorul final a fost 75-79.

Naje Smith a contribuit cu 17 puncte, 6 recuperări și 2 capace pentru formația din Trivale, Nikola Jevtovic l-a urmat cu 16 puncte și 7 recuperări, Alin Andrieș a marcat de trei ori din spatele arcului de cerc și a terminat cu 10 puncte pe lângă 3 recuperări și 3 intercepții, iar Bryce Douvier a adăugat 9 puncte și 4 recuperări.

În cursul acestei zile, 5 septembrie, FC Argeș se întâlnește cu Balkan Botevgrad de la ora 17.00, fiind vorba despre una dintre fostele formații ale antrenorului Nebojsa Vidic.

*foto: Facebook FC Argeș Basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!