Stiri Cupa României Feminin

FINAL 4. Prezentare CSU Alba Iulia

Ciprian Petcuț

Ciprian Petcuț
28.03.2013

La Alba Iulia se va disputa Final Four-ul Cupei României la baschet feminin, ediția 2012/2013. Evenimentul va avea loc pe 1 și 2 aprilie, unde vor participa Alba Iulia, Sf. Gheorghe, Arad și Târgoviște.

Echipa gazdă a acestui turneul final, CSU Alba Iulia, este pentru prima dată în istoria clubului între primele 4 din Cupa României. Albaluencele vor întâlnii în semifinale pe Sf. Gheorghe, iar conducătorii acestei echipe își doresc să cucerească trofeul având în vedere că se dispută în sala din Alba Iulia.

Dintre cele patru semifinaliste, CSU Alba Iulia pare să fi avut cel mai greu parcurs până la calificarea în Final Four, întâlnind 2 echipe relativ bune. În primul tur, au rezolvat calificarea în cel de-al doilea meci al confruntării cu Craiova, după ce în prima manșă s-au impus la doar 8 puncte. Sferturile de finală au fost ceva mai ușoare chiar dacă au întâlnit un adversar mai valoros ca precedentul, trecând cu scorul general 151-125 de Teleorman Alexandria.

Ardelencele conduse de pe margine de nou venitul Miroslav Popov, au în componență pe lângă jucătoare autohtone și 6 straniere :

Nume jucătoare Țară
Alexandra Uiuiu România
Amanda Thompson America
Bianca Voica România
Ekaterina Abramzon Israel
Ildiko Nagy România
Jovana Vukoje Serbia
Laura Papp România
Eniko Laza România
Rebecca Tobin America
Tereza Brantlova Cehia
Zenta Melnika Letonia

Semifinala ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe – CSU Alba Iulia va avea loc luni, 1 aprilie, de la ora 18:00, în direct pe Digi Sport 3.

Foto: CSU Alba Iulia facebook

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!