Stiri Cupa României Feminin

Florin Mureșan: „I-am prelungit contractul lui Petru Eleș și pentru sezonul următor”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
09.04.2014

Baschetbalistele de la CSM Satu Mare au încheiat sezonul în prima fază a play-off-ului acolo unde au fost învinse la general de CSU Alba Iulia cu 0-2. Florin Mureșan, președintele secție de baschet a Clubului Sportiv Municipal din Satu Mare, a vorbit într-o declarație acordată site-ului voceatransilvaniei.ro despre ceea ce s-a întâmplat în cadrul clubului în sezonul 2013-2014.

„În acest sezon am avut parte de o subvenţionare mult sub ce aveam în anii trecuţi, însă şi aşa am reuşit să facem rezulate bune şi să ne îndeplinim obiectivul, acela de a ne califica în play-off. Am încropit o echipă care în multe momente s-a autodepăşit, dar care nu s-a putut bate de la egal la egal cu forţele baschetului de la noi. Chiar şi aşa, eu zic că am avut o evoluţie onorabilă, lucru dovedit şi în ultima partidă, din sferturi, cu CSU Alba Iulia, când chiar dacă am fost învinşi am fost aplaudaţi la scenă deschisă de o sală plină. Performanţele poate nu au fost cele cu care ne obişnuiam fanii în ediţiile anterioare, dar, mă repet, nici banii alocaţi echipei nu au fost cei din anii trecuţi”, a punctat oficialul sătmărean. 

De asemenea, Florin Mureșan a vorbit pentru aceeași sursă amintită la început despre planurile de viitor pentru sezonul 2014-2015. Conform acestuia, un lucru este cert, Petru Eleș va pregăti echipa din Satu Mare și în stagiunea următoare.

„Mă bucură mult faptul că am reuşit să închegăm o familie aici la CSM şi chiar dacă momentan e devreme să vorbim cu cine vom defila în campionatul viitor mi-aş dori ca multe din jucătoarele din acest sezon să evolueze şi în campionatul 2014-2015. Cât priveşte relaţia mea cu antrenorul Petru Eleș pot să spun că a fost una excelentă, dovadă că i-am prelungit contractul şi pentru următorul sezon. Ca să nu mai spun că Petru m-a surprins mai mult decât plăcut prin munca pe care a depus-o la echipă, metodele abordate dar şi faptul că a ştiut să inducă o atmosferă pozitivă, toate acestea la doar primul său an de antrenorat”, a concluzionat Mureșan. 

Sătmărencele au încheiat sezonul regulat pe poziția a 7-a în LNBF, reușind să acumuleze în cele 26 de etape 39 de puncte și un bilanț de 13 meciuri câștigate și tot atâtea pierdute. De cealaltă parte, în Cupa României, CSM Satu Mare s-a oprit în sferturile de finală, acolo unde au fost eliminate de CST BC Alexandria cu 161-105 la general.

*Foto: Facebook Sepsi Sic

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!