Stiri Cupa României Feminin

Gabriel Boriga: "Nu avem probleme cu timpul pentru că primul meci cu adevărat important va fi pe 24 octombrie"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
11.09.2012

CSM Târgovişte şi-a trecut în cont primul titlu din acest sezon competiţional. Este vorba de Cupa Chindiei, un turneu amical organizat de către dâmboviţeni, eveniment la care au mai participat ICIM Arad, CSM Satu Mare şi Athinaikos.

Chiar dacă nu a strălucit, cedând confruntarea cu ICIM Arad, dâmboviţencele au izbutit să îşi adjudece competiţia. La finele turneului Gabriel Boriga, preşedintele onorific al clubului, a declarat pentru columnatv.ro că nu îşi face griji în ceea ce priveşte jocul echipei deoarece fetele se află la început în ceea ce priveşte pregătirea tehnico-tactică.

În ceea ce priveşte evoluţia sunt multe de spus. Se vede că echipa se află la început, relaţiile dintre jucătoare sunt la început, trebuie să treacă timp până când se va lega jocul, iar jucătoarele vor face exact ceea ce le cere antrenorul. Trebuie omogenitate. Să nu uităm că sunt jucătoare care au provenit de la 15 echipe diferite şi acum s-au întâlnit prima oară. Oricum, nu avem probleme cu timpul pentru că primul meci cu adevărat important va fi pe 24 octombrie în Euroligă. Până atunci avem suficient timp să punem toate aspectele la punct. Uşor-uşor echipa va arăta exact aşa cum va trebui să fie. Să nu uităm că ne-au lipsit, în meciurile 2 şi 3, cinci jucătoare extrem de importante. Claudia Pop şi Florina Paşcalău sunt accidentate de ceva vreme, Gabriela Mărginean s-a accidentat în prima zi, Miljkovic este accidentată de o săptămână şi va mai sta o săptămână, iar Novosel nu a sosit din WNBA. Deci practic noi avem o echipă care practic nu a jucat. Când o să revină şi celelalte jucătoare o să fie echipa la care ne aşteptăm cu toţii.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!