| Minute | 26:34 |
| Puncte | 19 |
| Pase decisive | 3 |
| Recuperari | 3 |
| Eficienta | 25 |

Reprezentativele feminine ale Canadei şi Statelor Unite ale Americii s-au întâlnit cu ocazia unui meci amical, partidă adjudecată de americance la 25 de puncte diferenţă, scor 76-51. Cele două naţionale se pregătesc de Campionatul Mondial, competiţie găzduită de Turcia.
Foarte important de specificat este faptul că una dintre cele mai recente achiziţii ale vicecampioanei României ICIM Arad, canadianca Katherine Plouffe, a fost cea mai bună marcatoare a naţionalei sale în duelul cu S.U.A. Katherine a terminat jocul cu 14 puncte puse pe tabelă, 5 recuperări, respectiv 2 pase decisive.
Întâlnirea amicală dintre Canada şi S.U.A a fost echilibrată în primele două sferturi, Katherine Plouffe şi colegele sale reuşind să stea aproape de adversare, scorul la pauză fiind 35-31 (17-13, 18-18) pentru echipa Statelor Unite. În cele din urmă, principala favorită la câştigarea FIBA World Cup 2014 şi-a adjudecat destul de clar secvenţele cu numărul 3 şi 4, 22-10, respectiv 19-10, câştigând implicit meciul cu 76-51.
Naţionala Canadei, cu surorile Plouffe în lot, Katherine şi Michelle, a fost repartizată în Grupa B la Campionatul Mondial alături de echipele similare ale Mozambicului Franţei şi Turciei. Competiţia organizată în Turcia se va desfăşura în perioada 27 septembrie - 5 octombrie.
Citiţi şi
Katherine Plouffe va participa la Campionatul Mondial din Turcia
ICIM Arad a transferat o componentă a naţionalei Canadei
*Foto: basketball.ca
Rapid București și Arad se vor duela în finala Cupei României
Câți spectatori au asistat la primele două meciuri de la Final Four-ul Cupe...
Cine va transmite la TV Final Four-ul Cupei României la Baschet Feminin
Cine va transmite la TV Final Four-ul Cupei României la Baschet Feminin
Programul Final Four-ului Cupei României la Baschet Feminin
Rapid București și Arad se vor duela în finala Cupei României
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!