Stiri Cupa României Feminin

Marcel Urban: "Mergem cu gândul de a câştiga, dar nu mă nemulţumeşte şi un meci egal"

Ciprian Petcuț

Ciprian Petcuț
06.01.2014

Univ. Goldiș ICIM Arad are un început de an extrem de dificil cu o dublă decisivă în Cupa României. Fetele antrenate de Jose Araujio vor întâlni pe CSU Alba Iulia, în sferturile de finală ale competiție KO, prima manșă având loc în Cetatea Unirii.

Înaintea acestui meci, președintele formației din Arad, Marcel Urban a declarat că presiunea este pe umerii adversarului.

“Mergem cu gândul de a câştiga, dar nu mă nemulţumeşte şi un meci egal, pentru că în această fază a Cupei României este importantă calificarea. Să nu uităm că întâlnim cel mai greu adversar. Prin pretenţiile exprimate de cei de la Alba Iulia, şi prin modificările efectuate s-a creat o presiune pe umerii lor, nemaifiind digerate alte eşecuri. Cât despre noi, rezultatele din prima parte a sezonului au confirmat că avem o echipă valoroasă, un antrenor pe măsură, şi nu e nevoie de întăriri. Eram consideraţi de mulţi, la începutul campionatului, drept o echipă care nu putea emite pretenţii pentru podium, dar cred că ne-am câştigat respectul meritat. Ştim să ne vedem lungul nasului, şi vom urma aceeaşi strategie în care noi avem încredere, şi pe care o vom folosi până la finalul campionatului.” a declarat Marcel Urban.

Partida CSU Alba Iulia vs Univ. Goldiș ICIM Arad va avea loc marți, 7 ianuarie, de la ora 17:45, în direct la DIGI Sport 2.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!