Stiri Cupa României Feminin

Milica Deura s-a întors în prima ligă germană și va juca pentru campioană

Andreea Vlase

Andreea Vlase
31.01.2019

Milica Deura a revenit în prima ligă germană după despărțirea de FCC ICIM Arad. Fundașul de 28 de ani s-a alăturat campioanei Rutronik Stars Keltern înainte de finalul perioadei de transfer. Echipa a adus un alt fundaș la începutul acestei luni, dar Romina Ciappina s-a accidentat grav la primul meci.

FCC ICIM Arad anunța acum două zile, pe site-ul oficial, despărțirea de căpitanul naționalei Bosniei-Herțegovina. Fundașul adus la mijlocul lunii decembrie s-a despărțit după doar 6 meciuri de galben-albastre. Motivele invocate de clubul arădean: probleme personale și de neadaptare cu echipa. Aceasta a părăsit formația de pe Mureș după o prestație foarte bună la Satu Mare.

La două zile după anunțul oficial al despărțirii de arădence, Milica Deura a fost anunțată de Rutronik Stars Keltern, prin intermediul paginii de facebook. Bosniaca a fost în atenția echipei și în vară, iar în această săptămână a ajuns la un acord pentru o revenire în prima ligă germană. În 2017 a câștigat titlul și cupa cu Wasserburg.

Rutronik Stars Keltern a făcut eventul în sezonul precedent, dar este doar pe locul patru în această ediție de campionat, cu un bilanț de 9 victorii și 5 înfrângeri, la șase puncte de liderul Pharmaserv Marburg. Formația din Keltern a simțit nevoia de întăriri în perioada de transfer și le-a adus la începutul lunii pe Rebecca Tobin (pivot care a jucat și în România) și Romina Ciappina (fundaș).

Ciappina s-a accidentat grav la genunchi în primul meci și va rata restul sezonului, astfel că Rutronik Stars a apelat la un alt fundaș cu experiență în campionatul german pentru partea a doua a stagiunii. Milica Deura a jucat 28 de meciuri în DBBL în primul sezon alături de Wasserburg (9,3 puncte/meci, 1,8 recuperări și 1,9 pase decisive în 23.8 minute) și 29 de partide în al doilea (9,6 puncte pe meci, 2,2 recuperări, 1,3 pase decisive în 25 de minute).

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!