| Minute | 26:34 |
| Puncte | 19 |
| Pase decisive | 3 |
| Recuperari | 3 |
| Eficienta | 25 |

Formația arădeană de baschet feminin s-a impus în turul primei faze din Cupa României, scor 70-61 cu Olimpia Brașov. La sfârșitul întâlnirii din polivalenta arădeană, noul antrenor al trupei galben-albastre, Miljan Medvedj, a vorbit în fața presei:
„Sunt foarte mulțumit cu această victorie. Am avut din nou probleme, dar nu vreau să vorbesc tot timpul despre acestea. Sunt foarte mulțumit de jocul echipei mele, care a fost exact cum am cerut, fetele s-au comportat întocmai cum am discutat. Diferența de 9 puncte nu este foarte mare, am rulat la sfârșit lotul, am vrut să dau și tinerelor jucătoare ocazia să simtă puțin cum e în sala din Arad, un minut-două. Mergem la Brașov să câștigăm, avem o șansă mare după ce am arătat în acest meci. Sunt de părere că șansele sunt de 60-40 la sută de partea noastră, dar o să vedem. Mulțumesc echipei din Brașov și mulțumesc fetelor care mi-au arătat că se poate.”
Cum a fost la primul meci oficial în calitate de antrenor principal?
„După primele meciuri amicale și perioada de 25 de zile petrecută cu aceste fete, nu mai am nicio problemă, sunt în regulă.”
*Foto: Andreea Vlase
Rapid București și Arad se vor duela în finala Cupei României
Câți spectatori au asistat la primele două meciuri de la Final Four-ul Cupe...
Cine va transmite la TV Final Four-ul Cupei României la Baschet Feminin
Cine va transmite la TV Final Four-ul Cupei României la Baschet Feminin
Programul Final Four-ului Cupei României la Baschet Feminin
Rapid București și Arad se vor duela în finala Cupei României
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!