Stiri Cupa României Feminin

Miljan Medvedj: „Timpul era foarte scurt. Am încercat să omogenizez cât pot de bine echipa”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
23.09.2018

FCC ICIM Arad a reușit sâmbătă primul succes în perioada de pregătire, 65-56 acasă cu ZKA Novi Sad. Galben-albastrele au avut probleme cu accidentările în ultimele zile, astfel că au anulat amicalul de vineri cu Peac Pecs.

Antrenorul celor de la FCC ICIM Arad, Miljan Medveđ, a fost mulțumit cu prima victorie a echipei sale, dar a vorbit despre problemele cu care se confruntă. Harrison și Neagu nu au jucat în partida cu Novi Sad, fiind accidentate, în timp ce Fodor a lipsit motivat, având probleme familiale.

„Sunt mulțumit cu victoria, dar nu sunt mulțumit cu rosterul în momentul ăsta. Ați văzut ce probleme avem, două jucătoare accidentate, să zicem jucătoare de bază. Una e plecată, revine luni. Astăzi la meci s-a accidentat încă o jucătoare de bază. Practic s-a jucat în 5 oameni. A fost foarte greu. Am câștigat, dar timpul era foarte scurt, că am început pe 3 septrmbrie și primul meci îl avem pe 26, în Cupa României. Asta e. Am încercat să omogenizez cât pot de bine echipa și o s-o fac și în continuare. Acum o să avem o zi liberă, să vedem ce putem să recuperăm de la jucătoare și miercuri ne așteaptă un meci foarte greu cu Brașovul acasă. Am auzit de Brașov că a avut probleme, dar o să fie un meci pe viață și pe moarte aici. O să încercăm totul să-i învingem”, a declarat Miljan Medveđ la finalul ultimului meci de verificare.

Coșghetera partidei de sâmbătă, a fost Leeza Burdgess. Pivotul a încheiat cu 28 de puncte și 19 recuperări, fiind la cea mai bună prestație din cele trei meciuri de verificare susținute de arădence. Americanca este la al doilea sezon în România, după ce anul trecut a jucat la SCM Timișoara.

„Până acum sunt bucuroasă, mă simt foarte bine la Arad. Echipa e foarte bună, antrenorul este încântat, prima dată antrenor principal. Sunt bucuroasă că am câștigat astăzi. Până acum am încercat să ne cunoaștem una pe cealaltă, să vedem ce facem cel mai bine. Cred că asta e cel mai greu în primele meciuri. Am jucat cu Dora (Ardelean) și în sezonul trecut. Sunt bucuroasă că sunt din nou în România. Este un campionat foarte bun, anul trecut a fost foarte competitiv și mă aștept la același lucru. Sperăm să câștigăm cu Brașovul în cupă. Echipa din Brașov a fost întotdeauna o organizație puternică, știu că o să fie un meci greu”, a declarat și Leeza Burdgess după amicalul de sâmbătă.

FCC ICIM Arad joacă primul meci oficial din noul sezon cu Olimpia CSU Brașov, în 26 septembrie. Prima manșă din turul 1 al Cupei României este programată miercuri, de la ora 19:00, la sala Victoria din Arad. Returul va fi după trei zille, la Brașov. Galben-albastrele încep campionatul în 6 octombrie, cu o deplasare la Satu Mare.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!