Stiri Cupa României Feminin

Mitch Creek, decisiv în victoria lui U-BT Cluj pe terenul celor de la KK Krka

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
11.10.2025

Mitch Creek, decisiv în victoria lui U-BT Cluj pe terenul celor de la KK Krka

U-BT Cluj-Napoca a pornit cu dreptul la prima participare în ABA League. Campioana en-titre a României a câștigat pe terenul celor de la KK Krka, cu scorul de 85-83, după un meci ce a necesitat o repriză de prelungiri.

Mitchell Creek își continuă startul excelent de sezon alături de U-BT. Veteranul australian în vârstă de 33 de ani a fost cel mai bun jucător al studenților în succesul muncit din deplasare.

Creek a pornit partida din postura de titular și a evoluat preț de aproape 36 de minute, timp în care a totalizat 19 puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive și o intercepție. U-BT a câștigat aceste minute la o diferență de 6 puncte.

Jucătorul sosit în această vară la Cluj a transformat 5/11 aruncări interiorul semicercului, 2/2 de la distanță, precum și 3/4 de la linia de pedeapsă. În prelungiri, el a spart gheața pentru U-BT, într-un moment de impas pentru formația antrenată de Mihai Silvășan.

După trei meciuri de EuroCup și ABA League, Creek are o linie de statistică impresionantă în tricoul lui U-BT: 19 puncte, 4.7 recuperări și 2.3 pase decisive. Mitch este cel mai bun marcator al Șepcilor Roșii după Daron Russell.

Pentru U-BT Cluj urmează deplasarea pe terenul lui Slask Wroclaw din EuroCup și mai apoi cea de la Dubai, pentru meciul cu formația de Euroligă din Liga Adriatică.

*foto: aba-liga.com

1 comentariu la aceasta stire:

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!