Stiri Cupa României Feminin

Nebojsa Vidic: „Simt cum stau la volanul unui Ferrari și îmi doresc să mă lase să ambalez la maxim toți caii putere”

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
13.04.2024

Nebojsa Vidic: „Simt cum stau la volanul unui Ferrari și îmi doresc să mă lase să ambalez la maxim toți caii putere”

FC Argeș este la un pas de semifinalele Ligii Naționale de Baschet Masculin, după ce a evoluat excelent pe terenul lui Rapid București în primele două meciuri ale seriei. Alb-violeții au două victorii din tot atâtea meciuri și mai au nevoie de un singur succes pentru a ajunge în lupta pentru medalii.

Vineri, 12 aprilie, vulturii au câștigat un nou meci în Giulești, scor 79-73, pentru a prelua un avantaj de 2-0 în seria cu feroviarii. Iată ce a declarat Nebojsa Vidic după acest succes:

„Declarația mea după meciul de ieri este aici. Nu voi spune mai multe față de cele transmise jucătorilor în vestiar. În primul rând, sunt onorat să antrenez acest grup de pe margine. În al doilea rând, ceea ce mă face și mai fericit, pe lângă individualitățile și calitățile pe care le avem, este un lucru pe care orice persoană, ce a urmărit meciul de aseară, l-a văzut. Nu cred că există o oportunitate mai bună care să definească o victorie a echipei și un joc colectiv. Asta mă face să fiu extrem de mulțumit. În al treilea rând, le-am spus jucătorilor că simt cum stau la volanul unui Ferrari și îmi doresc să mă lase să “ambalez” la maxim toți caii putere. Dacă vom face “accident” sau vom lua toate curbele așa cum trebuie, vom vedea”, a spus sârbul după meci.

Meciul trei al seriei dintre FC Argeș și Rapid București va avea loc în Sala Sporturilor „Georgel Ziguli” din Trivale luni, 16 aprilie, de la ora 19:00.

*foto: Facebook/FC Argeș Basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!