Mvp-ul etapei
Jefimija Karakasevic
Jefimija Karakasevic
Minute 31:35
Puncte 24
Pase decisive 3
Recuperari 10
Eficienta 32
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Cupa României Feminin

“O accidentare m-a transformat din sportiv de performanţă într-o marfă de negociat”

Mihai Lițiu

Mihai Lițiu
06.10.2018

În România baschetul se bucură de o popularitate ridicată raportat la rezultatele înregistrate pe plan european. Conform unor statistici recente ale Ministerului Tineretului şi Sportului, baschetul este pe locul doi ca şi sport naţional din perspectiva numărului de practicanţi, fiind devansat doar de “sportul rege”.

Cu toate acestea, numărul de practicanţi care fac pasul spre seniorat este în continuă scădere. Cauzele sunt multiple, însă cel mai întâlnit motiv este redat de incertitudinea privind securitatea unui “loc de muncă”. Federaţia Română de Baschet suferă la capitolul strategie pe termen lung şi preferă să schimbe mai mereu regulamentele, exemplul concret fiind cel de anul acesta cu regula U23, iar sportivii sunt nevoiţi să se reorienteze spre alte activităţi. O altă problemă este birocraţia, dar la toate aceste cauze contribuie, de multe ori, factorul uman determinat de lipsa gestionării unor situaţii într-un mod profesionist, uneori şi din cauza lipsei de experienţă în managementul sportiv.

Dorim să vă prezentăm un caz concret de insecuritate sportivă, în care o accidentare uzuală la nivel de baschet profesionist, gestionată eronat, poate să îţi pună capăt carierei şi să îţi afecteze într-un mod serios situaţia financiară.

Pe data de 6 septembrie 2018, experimentata sportivă Viorela Voicu Rus s-a accidentat la antrenamentul echipei sale. Verdictul medicilor a fost ruptură de ligamente colaterale, accidentare ce o va ţine departe de teren aproximativ şase luni. Din acel moment a urmat un carusel de probleme şi neplăceri pentru sportivă a cărei “vină” a fost că s-a accidentat, iar din sportivă de performanţă a devenit “o situaţie greu de gestionat pentru club”.

Totuşi Viorela nu a uitat de colegele sale şi înainte de debutul în noul sezon competiţional, programat astăzi împotriva rivalei CSM Târgovişte, a găsit puterea necesară pentru a transmite, de acasă, un mesaj de susţinere.

O LUNĂ FARĂ BASCHET

,,Intotdeauna trebuie să aștepti tot ce e mai bun de la tine însuți (să ai încredere), să dai tot ce ai mai bun, dar să fii pregatit să gestionezi modul în care gândești atunci cănd nu joci așa cum ți-ai dori.”

Lucrurile nu merg întotdeauna conform planului. Nu poți să controlezi acest lucru. Dar poți să controlezi modul în care reactionezi.

Aș vrea să fiu atât de puternică să gestionez și să controlez această situație în care sunt de aproape o lună de zile. Vreau să gândesc pozitiv și în fiecare dimineață zambesc fetiței mel și îi răspund la întrebarea ei "Mami , te mai doare piciorul?" că totul este bine și durerea astăzi este mai ușor de suportat decât ieri.

Așa începe fiecare zi a mea din ultima luna. Cu această întrebare și răspunsul pozitiv care trebuie transmis copilului pentru a pleca liniștită la gradiniță și a întelege că intr-o zi o să mearga din nou la un meci al mamei.

Tot ceeace facem în viață este de a deveni niște modele de urmat pentru tânăra generație care o creștem. Eu aș vrea să cred ca sunt un model de urmat pentru fiica mea.  

Inceputul poveștii mele se află în vara anului 2018, cănd a trebuit să fac o alegere în privința carierei mele sportive. Perioada frumoasă petrecută la Alexandria ajunsese la un final, iar proiectul clubului CSM Alexandria nu viza în primul an marea performanță. Așa că a trebuit să mă orientez pentru o noua provocare la altă echipă.

Am ales Sfântu Gheorghe din mai multe motive (stabilitate , performanță , antrenor , suporteri), dar se pare ca alegerea mea se dovedește în fiecare zi a fi un eșec total pe toate planurile deși au existat oferte și de la alte cluburi, oferte care au fost declinate de către mine. 

Stau tintuită în pat de aprope trei saptămâni, fiind operată de ruptură de ligament încrucișat anterior. Da ….. ! O accidentare ,  la  un antrenament,  la noua mea echipă, m-a făcut să devin dintr-o sportivă care făceam performanță, o marfă , de negociat între clubul care l-am ales cu toată inima și agentul care îmi reprezintă interesele sportive și financiare în relația cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

Am pregătit această provocare împreună cu soțul meu. Toată vara am muncit pentru a avea o pregătire corespunzătoare de o echipă campioană a României. Am respectat cu strictețe planul de pregătire transmis de către preparatorul fizic al clubului. Am încercat prin toate formele posibile să nu fiu nepregătită pentru noua mea echipă. Am planificat tot programul copilului pentru întreg sezonul meu competițional și am încercat în fiecare zi să o obișnuiesc cu ideea că mami o să plece la altă echipă si că ea o să rămână cu tati acasă.

Experiența mea sportivă la Sepsi Sfăntu Gheorghe cred ca s-a încheiat în momentul accedentării mele – 6 septembrie 2018. Din acel moment am devenit cu fiecare zi care trecea o problemă greu de gestionat pentru echipa mea. 

De cele mai multe ori lucrurile nu se asează așa cum iti doresti, lucrurile nu merg în directia pe care o vrei, așa ca trebuie să știi să gestionezi acea situație. Cuvantul cheie: “gestionezi” (managementul atitudinii mentale). Ce conteaza cel mai mult ,  este ca dai tot ce poți, să sprijini moral, si să găndești pozitiv că totul o sa fie bine.

Familia mea (soțul și copilul nostru) este sprijinul meu moral și financiar la acest moment, chiar dacă le-am provocat o gaură în buget de mii de lei, care cred că este greu de gestionat pentru oricine. Aici este de menționat că încă nu am început recuperarea post operatorie  Sprijin am și din partea agentului meu, Sabin Gherdan, care se bate în fiecare moment pentru drepturile mele sportive și financiare. De menționat aici este și faptul că a fost singurul care în acest triunghi (sportivă – club – agent) s-a oferit să achite toate cheltuielile generate de accidentarea mea fără a comenta ca nu poate deconta o intervenție chirurgicală generate de o accidentare la un antrenament al echipei. Acest lucru fiind refuzat de către mine deoarece nu reprezenta obligația lui . 

Scriu aceste rânduri în speranţa că nu reprezind nicio povară pentru nimeni, un eşec sau o afacere nereuşită şi vreau să cred că fiecare acţiune a celor implicaţi nu mă îndepărtează de gândul că pot ajuta SEPSI Sfântu Gheorghe. Vreau să transmit gândurile mele cele mai bune colegelor de echipă şi să le transmit cinci lucruri care le pot face sportive de succes:

- Acceptă că nu vor juca la nivelul lor maxim de fiecare dată când intră pe teren

- Înţeleg că succesul constă în controlul consecvent al obiceiurilor, emoţiilor şi atitudinii mentale

- Înţeleg că pentru a câştiga în zilele lor "proaste" trebuie să dea tot ce pot în momentul acela şi să creadă că pot câştiga meciul

- Înţeleg că uneori implicarea în meci le permite să treacă peste gândurile negative şi să se concentreze pe ceea ce contează

- Nu îşi distrug şansele să câştige sau să joace mai bine (chiar şi atunci când joacă prost) lăsând atitudinea negativă să le stea în drum. Continuă să lupte până la capăt!

Mult succes în noul sezo! SEPSI SIC Sfântu Gheorghe - CAMPIOANĂ!
Mulţumesc familiei mele că este alături de mine în această perioadă şi îmi menţine vie dorinţa de a reveni din nou pe terenul de baschet.

"Ceea ce faci sau rezultatele tale nu te definesc pe tine. Te defineşte persoana care devii şi modul în care gesionezi călătoria".

Cu mult respect, 

Voicu Georgiana Viorela

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate