Stiri Cupa României Feminin

Olimpia Braşov şi Rapid Bucureşti - învingătoare surpriză

Lițiu Mihai

Lițiu Mihai
14.12.2020

Olimpia Braşov şi Rapid Bucureşti - învingătoare surpriză

Ziua a doua din Turneul cu numărul 3 al LNBF a adus pe lângă victoriile de necontestat ale favoritelor şi câteva rezultate surpriză.

Olimpia Braşov a reuşit să învingă Universitatea Cluj, echipă ce câştigase la 12 puncte confruntarea din Cupa României. Faţă de dispută din luna noiembrie, la clujence nu au jucat Ashley Ann Beaudoin Polacek şi Alexandra Uiuiu iar banca scurtă cu doar 3 schimbări la dispoziţie nu a făcut faţă Brasovului lui Dan Calancea: 73-61 (19-11; 17-15; 18-16; 19-19). Sara Dickey şi Biljana Pesovic au terminat în double-double (18 puncte, 10 recuperări respectiv 17 puncte, 15 recuperări) şi Ines Corda a adăugat 15 puncte pentru braşovence. De partea cealaltă Rashida Timbilla a înscris 18 puncte, Korinne Campbell a reuşit la rândul ei un double-double (16 puncte, 15 recuperări) iar Ruxandra Chiş şi-a trecut în cont 15 puncte (toate din aruncări de dincolo de 6,75m).

Cu doar 8 jucătoare pe foaie, CSM Alexandria nu a putut emite pretenţii împotriva gazdelor turneului, CSM Satu Mare: 42-85 (12-20; 10-21; 9-26; 11-18). Mihaela Burcica (Mihai) cu 20 de puncte şi Paloma Janin Cucu cu 14 au fost principalele marcatoare ale echipei conduse de Mădălin Piperea, de partea cealaltă Patricia Bright a înscris nu mai puţin de 38 de puncte, fiind secondată de Bria Gross cu 19.

Florina Stanici (Diaconu) a fost în zi de graţie şi a condus Rapidul la o victorie oarecum surprinzătoare asupra echipei din Târgu Secuiesc: 68-60 (16-12; 22-15; 16-15; 14-18). Jucătoarea feroviară a marcat 31 de puncte iar Roxana Bejan 15. Pentru echipa din secuime, Chelsea Mitchell a reuşit un double-double cu 27 de puncte şi 17 recuperări.

Phoenix Constanţa a făcut scor cu CSU Oradea 123-40 (32-10; 29-11; 33-10; 29-9). Alexandria Mcdonald şi-a trecut în cont 38 de puncte şi 13 recuperări, iar Denisa Fota şi Bianca Voica-Nagy au contribuit cu câte 17 puncte pentru victoria echipei de pe litoral. Din tabăra învinselor Diana Roşu a înscris 13 puncte iar Maria Farago 11.

Foto: Dan Potor/sportsmedia.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!