Stiri Cupa României Feminin

Olimpia CSU Brașov o învinge pe ACS KSE Târgu Secuiesc în primul meci al noului sezon din LNBF

Olimpia CSU Brașov o învinge pe ACS KSE Târgu Secuiesc în primul meci al noului sezon din LNBF

Olimpia CSU Brașov a câștigat partida cu ACS KSE Târgu Secuiesc cu scorul de 77-67 (16-15, 22-8, 23-28, 16-16). Acesta a fost primul meci al noului sezon din Liga Națională de Baschet Feminin, după ce precedentele dueluri din campionat au avut loc la începutul lunii martie.

Duelul din Sepsi Arena a început sub semnul echilibrului, iar Brașovul conducea cu un punct după primul sfert în urma reușit de la mare distanță a lui Ines Corda, 15-16. La reluare, Mitchell a adus echipa din Târgu Secuiesc în avantaj, 17-16, dar Corda a răspuns din afara semicercului, 17-19. După ce Mitchell a modificat tabela la 21-22, Olimpia a avut run formidabil de 16-0 iar scorul a devenit 21-38. După primele două sferturi, tabela indica 23-38.

Repriza secundă a început mai bine pentru Târgu Secuiesc, dar Brașovul a dat mai mereu replica atunci când adversarele reușeau să înscrie. Astfel, diferența dintre cele două a rămas semnificativă până după jumătatea actului trei. Paula Lenart a înscris pentru 37-48 iar Alina Crăciun a marcat pentru a modifica tabela la 37-50. Pesovic a transformat de la mare distanță, 39-55, iar Mitchell a micșorat ecartul la 10 lungimi cu un coș din apropiere, 47-57. Înaintea ultimelor zece minute, tabela indica 51-61.

În sfertul patru, elevele lui Dan Calancea au reușit să țină de avantajul de 10 puncte acumulat până atunci și au dat mereu impresia că se află la controlul partidei. La final, au reușit să pornească cu dreptul în noua stagiune a Ligii Naționale.

Biljana Pesovic cu 28 de puncte și Ines Corda cu 20 de puncte au fost principalele marcatoare de la Brașov. Alina Crăciun le-a urmat cu 14 puncte marcate.

Chelsea Mitchell a reușit 26 de puncte pentru ACS KSE Târgu Secuiesc, iar Wilson și-a trecut în cont 20 de puncte. Paula Lenart a fost și ea în double-digits cu 10 puncte înscrise.

*Foto: captură de ecran FRB TV

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!