Stiri Cupa României Feminin

Olimpia CSU Brașov, prestație mai bună în al doilea amical cu Montana

Olimpia CSU Brașov, prestație mai bună în al doilea amical cu Montana

Olimpia CSU Brașov a disputat astăzi la prânz al doilea meci al dublei amicale cu Montana 2003. Campioana Bulgariei s-a impus cu 74-66 după un meci în care brașovencele au condus în mai multe rânduri. Biljana Pesovic a fost cea mai bună marcatoare a oaspetelor, cu 21 de puncte.

După ce vineri seară pierdea cu 53-82, formația brașoveană a jucat mai agresiv și a oferit o replică mult mai bună adversarelor din primele amicale ale presezonului. Montana conducea cu 23-19 la prima pauză. Sfertul secund le-a aparținut brașovencelor, care și l-au adjudecat la 9 puncte, astfel că la jumătatea partidei tabela arăta 39-44.

Bulgăroaicele au preluat conducerea după pauza mare, 58-56. Sfertul patru le-a revenit gazdelor cu șase puncte, astfel că acestea s-au impus din nou în duelul cu formația de sub Tâmpa, scor 74-66, după un meci mult mai disputat față de primul.

Biljana Pesovic a fost cea mai bună marcatoare a Olimpiei CSU Brașov, cu 21 de puncte, iar tânăra Dragana Zubac a urmat-o cu 13 puncte. De la gazde s-au remarcat Tina Trebec cu 23 de puncte și Hristina Ivanova cu 15.

Elevele lui Dan Calancea vor participa în 27 și 28 septembrie la Cupa Sepsi, la care au mai fost anunțate Steaua Roșie Belgrad și KSE Târgu Secuiesc. Brașovencele vor începe meciurile oficiale acasă contra campioanei ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, în 2 octombrie.

*foto: chervenkarton.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii