Stiri Cupa României Feminin

Phoenix Constanța abordează returul cu CSM Târgoviște cu un avans important

Phoenix Constanța abordează returul cu CSM Târgoviște cu un avans important

Phoenix CSU Simona Halep Constanța primește vizita formației CSM Târgoviște în returul sferturilor de finală din Cupa României la baschet feminin. Trupa dobrogeană are un avans important după primul meci, de 21 de puncte.

Phoenix a rupt complet echilibrul pe parcursul sfertului al treilea în meciul de la Târgoviște, perioadă pe care a câștigat-o cu 26-10 și a avut cel mult +22 pe tabelă.

Sara Run Hinriksdottir s-a remarcat pentru învingătoare în acel meci, cu 18 puncte și 9 recuperări, prestație cu care a fost principala marcatoare pentru Constanța. Islandeza a avut 2/3 din spatele arcului de cerc, cu 67% având procentajul cel mai mare din rândul colegelor care au aruncat cel puțin de două ori de la distanță.

Pe lângă Hinriskdottir, alte patru jucătoare ale lui Phoenix au terminat în double figures. Ciara Rosten și Nicoleta Mititelu și-au trecut în cont câte un double-double, cu 14 puncte și 11 recuperări, respectiv 10 puncte și 10 recuperări (8 ofensive). Pentru Mititelu a fost al doilea joc consecutiv cu double figures la recuperări, după ce a adunat 16 într-un meci cu Rapid București din LNBF pe 23 decembrie.

Carla Popescu a condus ofensiva formației din Târgoviște, cu 14 puncte (7/12 din acțiune). Gabriela Irimia a terminat cu double-double manșa tur, 10 puncte și 11 recuperări, petrecând aproape 34 de minute pe parchet. Cătălin Tănase a utilizat opt jucătoare în tur, șase dintre acestea având cel puțin 24 de minute jucate la final.

Phoenix Constanța a aruncat mai bine cu precădere din spatele arcului de cerc (32%), față de doar 12% pentru CSM Târgoviște. De asemenea, la nivelul recuperărilor diferența a fost clară în favoarea grupării antrenate de Miroslav Popov (53-36).

Returul de la Constanța pornește de la 77-56 pentru Phoenix după primul meci și se joacă miercuri, 5 ianuarie, începând cu ora 16.00. Disputa va fi transmisă pe YouTube FRB TV.

*foto: Facebook Academia Phoenix CSU Simona Halep

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!