Stiri Cupa României Feminin

Rectorul Universității Alba Iulia, Daniel Breaz, a ajuns Ministrul Culturii

Eduard Popa

Eduard Popa
20.11.2018

daniel breaz ministrul culturii

Daniel Breaz este de astăzi, 20 noiembrie, noul ministru al Culturii și Identității Române, luându-i locul actorului George Ivașcu, după ultima remaniere a guvernului Dăncilă.

Născut în 1975, Daniel Breaz este rectorul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia și profesor doctor, domeniile sale de interes fiind teoria geometrică a funcţiilor, funcţii univalente, operatori integrali şi analiza matematică. El a fost ales în decembrie 2016 ca senator pe listele PSD și nu s-a remarcat cu nimic în mod special în cei doi ani de mandat, în afara unei declarații controversate privind familiile monoparentale.

Daniel Breaz a fost conducătorul echipei de baschet feminin CSU Alba Iulia, trupă care s-a retras din competiție înainte de startul acestui sezon din cauza problemelor financiare.

El a fost în mijlocul unui moment controversat la finala Ligii Naționale, din martie 2016, disputată între Sepsi Sfântu Gheorghe și CSU Alba Iulia. Atunci Breaz a purtat o eșarfă a clubului gazdă, spre nemulțumirea fanilor albaiulieni. Totul se petrecea în contextul scandalului iscat cu câteva luni mai devreme de decizia lui Dragan Petricevic de a lăsa fetele de la U Cluj să se încălzească în timpul imnului „Ținutului Secuiesc”.

„Mi-au făcut ei cadou, noi cu cei de la Sfântu Gheorghe avem o colaborare bună, mi-au făcut o eșarfă cadou, la fel cum le facem și noi când vin la Alba. Noi de la Alba Iulia am fost opt persoane, oriunde am fi stat era galeria lor pentru că erau 1000 de persoane, pentru că la ei e un fenomen baschetul. Ceea ce se întâmplă acolo eu apreciez foarte mult. La un moment dat ne-am mutat în spatele băncii noastre de rezerve. Le-am zis să nu se manifeste la imnul lor, am vrut să nu atragem un comportament ostil, să pățim ca Universitatea Cluj. Practic nu e nici un imn, e un cântec pe care ei îl cântă. Dacă Alba Iulia ar trata echipa de baschet cum o tratează cei de la Sfântu Gheorghe, CSU ar defila în campionat, pentru că există potențial să atragem investiții”, spunea atunci Breaz, într-un interviu acordat absport.ro.

În total, șapte miniștri au fost schimbați, printre care se numără și Ministrul Tineretul și Sportului, Ioana Bran. Sătmăreanca a fost înlocuită cu Bogdan Constantin Matei, un senator PSD de Vâlcea care a jucat fotbal în Liga a 3-a.

*foto: Valentin Todea

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!