Stiri Cupa României Feminin

România va lupta cu China pentru un loc în semifinalele FIBA 3x3 World Cup

Andreea Vlase

Andreea Vlase
21.06.2019

România va lupta cu China pentru un loc în semifinalele FIBA 3x3 World Cup

Naționala feminină de 3x3 a României va întâlni China în primul sfert de finală de la FIBA 3x3 World Cup 2019. Formația chineză a fost cap de serie numărul 1 la acest turneu și a câștigat toate meciurile din grupa A, unde a fost urmată de Ungaria. România a urcat în faza eliminatorie de pe locul secund din grupa C, cu 3 victorii și o înfrângere. Tricolorele joacă în primul sfert de finală, sâmbătă de la ora 16:00.

România, în componența Ancuța Stoenescu, Gabriela Mărginean, Gabriela Irimia, Sonia Ursu, va înfrunta China (Jiayin Jiang, Yingyun Li, Di Wu și Zhiting Zhang) pentru un loc în semifinalele FIBA 3x3 World Cup 2019. Adversara tricolorelor este prima pe lista capilor de serie, în timp ce România este a 4-a.

Chinezoaicele au avut un bilanț perfect în grupa A, cu 4 victorii din 4. Acestea au câștigat cu 22-5 cu Turkmenistan, 18-12 cu Letonia, 21-11 cu Ungaria (echipa de pe locul doi din grupă) și 13-12 cu Olanda. Trei dintre cele patru chinezoaice au jucat și la precedenta ediție a mondialului, când au terminat pe patru. Di Wu i-a luat locul la acest turneu lui Li Sun.

Reamintim că cele patru componente ale naționalei noastre sunt debutante la FIBA 3x3 World Cup. Acestea au câștigat înainte de expirarea timpului primele două meciuri din grupa C, 22-4 cu Mongolia (cap de serie doi, ultima în grupă) și 21-13 cu Cehia. A urmat înfrângerea cu Spania (21-14) și a 3-a victorie, 21-7 cu Iran.

România și China se for întâlni în primul sfert de finală al competiției de la Amsterdam. Acesta este programat sâmbătă, de la ora 16:00 (ora noastră). Ambele echipe au două jucătoare în primele 10 marcatoare. Gabriela Mărginean are al 3-lea total de puncte, 27 în patru partide. Zhiting Zhang este a 6-a cu 24 de puncte, iar Jiayin Jiang a înscris 23. Ancuța Stoenescu are al 9-lea total cu 22 de puncte. Di Wu a înscris 16 puncte, iar Gabriela Irimia are cu un punct mai puțin, 15. Sonia Ursu-Kim are un total de 14 puncte, iar Yingyun Li a contribuit cu 11 puncte.

În ceea ce privește vârsta, chinezoaicele au două jucătoare de 23 de ai (Zhang și Li), una de 24 (Jiang) și una de 25 (Wu). România are jucătoare cu mai mulți ani la activ în baschet. Ancuța Stoenescu este decana noastră de vârstă cu 39 de ani. Gabriela Mărginean are 32, Gabriela Irimia 29, iar Sonia Ursu 25. Chinezoaicele au un plus de talie. Zhang are 1,95m înălțime, Wu 1,83, Jiang 1,78 și Li 1,75. Mărginean este cea mai înaltă din lotul României (1,82). Irimia are 1,77, iar Stoenescu și Ursu-Kim 1,75.

Participări anterioare:

România a revenit în acest an cu naționala feminină la World Cup, după ce a lipsit la ultimele două ediții. Reprezentativa noastră a evoluat la primele trei ediții ale competiției mondiale. În 2012, la prima ediție, termina pe locul 17. Cea mai bună clasare a fost cea din 2014. Atunci România termina pe locul 7 după ce a eliminat primul cap de serie, Spania, în optimi, cu 16-12. Cvartetul format din Cristina Bigică, Florina Diaconu, Andra Haas și Anca Șipoș se oprea în sferturi după 8-21 în duelul cu gazda și finalista turneului, Rusia. România a fost pe 14 la Cupa Mondială din 2016.

China a debutat în întrecerea feminină mondială la a doua ediție, cea din 2014, când a fost pe locul 11. Chinezoaicele au participat la toate turneele următoare. În 2016 s-au clasat pe 10, iar în 2017 pe locul 17 cu 4 înfrângeri din 4 în grupă. Cea mai bună clasare a Chinei a fost la ediția de anul trecut, când a fost tot primul cap de serie. Atunci a ajuns în semifinalele competiției, unde avea să cedeze 13-15 în fața viitoarei campioane, Italia. În finala mică Jiayin Jiang, Yingyun Li, Li Sun și Zhiting Zhang au pierdut cu 14-21 cu Franța.

Sfertul dintre China și România deschide a 5-a zi de întreceri, sâmbătă de la ora 16:00. Se cunoaște până acum al 4-lea sfert, Spania vs Ungaria, programat de la ora 21:15. În acestă după-amiază se decid și celelalte două dueluri din sferturi, după încheierea partidelor din grupele B și D.

La masculin se cunosc formațiile care au avansat din grupele B și D, iar astăzi se dispută ultimele jocuri din grupele A și C. Polonia și Puerto Rico vor lupta în al doilea sfert, de la ora 17:30, iar Ucraina și Letonia se întâlnesc de la ora 20:30. Toate meciurile sunt live pe canalul de youtube FIBA 3x3.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!