Stiri Cupa României Feminin

Sepsi Sfântu Gheorghe a obținut prima victorie în EuroCup

Sepsi Sfântu Gheorghe a obținut prima victorie în EuroCup

Joi, 21 octombrie, Sepsi Sfântu Gheorghe a evoluat din nou în grupa B a EuroCup Women, de această dată împotriva lui Elazig Ozel Idare. Campioana României a jucat foarte bine în primul și ultimul sfert și a obținut o victorie la 15 puncte: 62-47.

Sepsi a pierdut categoric în prima etapă a EuroCup, în timp ce Elazig a învins-o pe Uni Gyor. Cu toate acestea, elevele lui Zoran Mikes au început mai bine jocul și, după primele zece minute, conduceau cu 21 la 11.

În sfertul al doilea, gazdele nu au mai găsit la fel de ușor drumul spre coș, însă apărarea foarte bună a făcut ca Sepsi să rămână în avantaj. Oaspetele și-au adjudecat actul secund și, la pauză, diferența de pe tabelă era de șase puncte în favoarea covăsnencelor: 30-24.

După revenirea de la vestiare, jocul a devenit și mai echilibrat, ambele tabere ratând extrem de mult din acțiune. Ultimul sfert a fost decisiv pentru baschetbalistele de la Sepsi, care au rezistat mai bine și au tăiat speranțele adversarelor. Ca urmare, „verzile”s-au impus cu 62 la 47.

Brianna Fraser a fost cea mai bună jucătoare, reușind un double-double spectaculos: 19 puncte și 18 recuperări. Din lotul lui Mikes s-au mai remarcat Alina Podar și Maja Miljkovic, fiecare cu câte 10 puncte.

De partea cealaltă, cele mai bune sportive ale turcoaicelor au fost Kolby Morgan (12 puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive), Lindsey Pulliam (11 puncte, 8 recuperări) și Nur Dabakoglu (10 puncte).

În celălalt duel al grupei, Prometey a câștigat categoric în fața lui Gyor: 117-83. Olga Dubrovina a reușit 32 de puncte, 9 pase decisive, 5 recuperări și 44 de unități la eficiență, în timp ce Joyner Holmes a avut 25 de puncte, 4 pase decisive, 3 recuperări, 2 intercepții și 2 capace.

În replică, Agnes Torok a înregistrat 20 de puncte, iar Virag Weninger a contribuit cu 15 puncte, 4 intercepții, 4 pase decisive și 3 recuperări.

În următoarea etapă, Sepsi Sfântu Gheorghe primește vizita lui Uni Gyor și BC Prometey se deplasează în Turcia, pentru confruntarea cu Elazig Ozel Idare. Cele două jocuri vor avea loc miercurea viitoare, în 27 octombrie.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!