Stiri Cupa României Feminin

Sepsi SIC Sfântu Gheorghe se califică în playoff-ul EuroCup după ce a bătut pe Galatasaray și în deplasare

Sepsi SIC Sfântu Gheorghe se califică în playoff-ul EuroCup după ce a bătut pe Galatasaray și în deplasare

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a obținut calificarea în faza eliminatorie a EuroCup Women după ce a bătut pe Galatasaray și în deplasare, în penultima etapă din faza grupelor. Scorul meciului de la Istanbul a fost 70-78, pe sferturi: 23-30, 14-13, 15-18, 18-17. Gazdele au condus puțin la început, dar Sepsi a trecut în față și a avut un avans maxim de 13 puncte. Alb-verzile au reușit să depășească mai bine momentele fără coș din timpul partidei și și-au asigurat locul doi în grupa E.

Galatasaray a început meciul cu Meltem Yildizhan, Isil Alben, Bria Hartley, Tilbe Senyurek și Victoria Macaulay. ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe le-a trimis în primul cinci pe Jovana Pasic, Andra Mandache, Annemarie Godri-Părău, Chrissy Givens și Natalie Butler. Alb-verzile au avut și o galerie de câteva zeci de persoane, care a făcut deplasarea la Istanbul. 

Mandache a pus primele două puncte pe tabelă și Macaulay egala. Sepsi avea două minute fără coș, Hartley reușea prima triplă a meciului și ducea scorul la 7-2 cu cinci puncte la rând. Pasic și Mandache semnau primele reușite de afară ale covăsnencelor, iar veterana punea alte două puncte în contul campioanei României, care revenea la conducere, 9-10. Au urmat coșuri de la distanță ale lui Alben și Mandache, iar Givens și Godri-Părău marcau din apropierea panoului pentru 12-17 în minutul șase. Mandache a continuat să marcheze, iar Godri-Părău și Givens le-au dus pe alb-verzi la 23-30 la prima pauză.

Topuzovic și Vucetic au mărit ecartul 9 puncte, 25-34 în al doilea minut al sfertului secund. Hartley a înscris primul coș al gazdelor în această perioadă de joc din spatele semicercului și Mandache făcea 28-36. Au urmat peste trei minute și jumătate fără coș pentru Sepsi, timp în care Macaulay și Yilmaz puneau patru puncte pe tabelă. Butler oprea seceta din atacul alb-verzilor, dar și turcoaicele au avut aproape trei minute în care nu au marcat, oprite de liberele lui Atas. Pasic și tripla lui Godri-Părău duceau din nou avantajul lui Sepsi la nouă puncte, iar tripla lui Atas ducea scorul la 37-43 la jumătatea partidei.

Macaulay și Stankovic le-au apropiat pe gazde la două puncte după revenirea de la vestiare. Pasic a răspuns cu o reușită de afară, iar Butler, Godri-Părău și Givens duceau prima dată diferența în două cifre la 43-54 în minutul 27. Hartley a oprit cele peste trei minute fără coș pentru turcoaice. Sepsi s-a dus la +12 după ce Givens a transformat libera de la tehnicul încasat de antrenorul gazdelor și Pasic a mai înscris din semicerc, 45-57. Diferența s-a menținut între 12 și 9 puncte până la finalul sfertului, iar la ultima pauză tabela arăta 52-61.

Butler a marcat prima în sfertul patru, pentru +13 în dreptul campioanei României, iar gazdele cereau timeout încă din primul minut al ultimei perioade de joc. Hartley a răspuns cu o reușită din spatele semicercului și împreună cu Macaulay micșora diferența la șapte lungimi, dar Givens, Pasic și Butler o duceau din nou în două cifre. Au urmat multe ratări, inclusiv de la libere, iar scorul era 65-74 cu mai puțin de patru minute rămase din joc. Macaulay scutura plasa de afară și strângea ecartul la cinci lungimi, iar banca oaspetelor cerea timeout.

Givens a oprit cele două minute fără coș pentru alb-verzi, ducând scorul la 69-76, iar Macaulay ieșea cu 5 faulturi cu două minute și jumătate până la final. Au fost două minute în care nu s-a înscris deloc, după care Pasic a făcut 69-78. Pe final doar Stankovic a mai pus un punct pe tabelă și meciul s-a încheiat cu scorul de 70-78, victoria lui Sepsi aducându-i campioanei României calificarea în faza următoare.

Andra Mandache a fost cea mai bună marcatoare a covăsnencelor cu 17 puncte (3x3). Pentru ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe au mai înscris: Pasic 16 puncte (8 recuperări), Givens 15 puncte (6 recuperări, 5 assist-uri), Godri-Părău 13 puncte (8 assist-uri), Butler 8 puncte (8 recuperări), Vucetic 4 puncte, Brewer 3 și Topuzovic 2 puncte. Bria Hartley a fost coșghetera partidei cu 25 de puncte, plus 6 pase decisive, urmată de Victoria Macaulay la Galatasaray cu 19 puncte și 5 recuperări.

Cu această victorie Sepsi ajunge la 8 puncte, cu un bilanț de 3 succese și 2 înfrângeri. Alb-verzile au un punct în fața lui Galatasaray și avantajul rezultatelor directe, astfel că vor termina pe doi în grupa E indiferent de rezultatele din ultima etapă.

Ultima rundă va fi săptămâna viitoare. Miercuri Galatasaray primește vizita liderului Artego Bydgoszcz, iar ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe va juca acasă cu Lulea BBK joi, 5 decembrie, de la ora 19:00. Până atunci elevele lui Zoran Mikes au meci sâmbătă în campionat, primind vizita lui Phoenix Constanța de la ora 19:30.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!