Stiri Cupa României Feminin

Universitatea Cluj se deplasează la București

Noémi Csiki

Noémi Csiki
11.10.2013


Liga Națională,
Etapa 2

sâmbătă, 12 octombrie, ora 12:00

Sala Rapid

1-0 Fișa meciului 0-1

În prima etapă, Rapid București a reușit victoria la nou-promovata Galați, iar U Cluj a pierdut în fața campioanelor de la ICIM Arad.

În istoria confruntărilor din ultimii ani, Rapid a câștigat de 7 ori în fața echipei clujene, în timp ce „U” are doar 4 victorii împotriva rapidistelor. În sezonul trecut, Rapidul a câștigat ambele întâlniri între cele două formații, dar valoarea lotului clujean a crescut în intersezon.

Meciul începe sâmbătă, la ora 12, la Sala Rapid. Arbitrii partidei vor fi Alexandru Stamate și Alexandru Bogdan, iar comisar din partea FRB, Cristian Ungurian.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!