Final 1 2 3 4 T
Timișoara 21 10 25 15 71
U BT Cluj 32 15 21 20 88
  • Cupa României Masculin
  • Final 4
  • Semifinale
  • 09.02.2020
  • 17:45
  • TV: Digi Sport 3
  • Arbitru: Ciulin Marius
  • Arbitri secundari: Olaru Alexandru, Bukuresti László
  • Comisar: Rist Tiberiu
  • Sala "Horia Demian"
  • 2800 spectatori

U-BT Cluj-Napoca, susținută de o sală plină, a învins-o pe SCM Timișoara în semifinalele Cupei României

David Istrate
09.02.2020

Duminică, 9 februarie, U-BT Cluj-Napoca a primit vizita lui SCM Timișoara în cea de-a doua semifinală a Cupei României. Jucătorii din Cluj-Napoca au evoluat excelent în prima repriză și apoi, în partea secundă, și-au turat motoarele doar atât cât a fost necesar pentru a obține victoria (88-71) și, implicit, calificarea în finala turneului.

Oficialii desemnați pentru această partidă au fost Marius Ciulin, Alexandru Olaru și Laszlo Bukurești, iar comisar din partea FRB a fost Tiberiu Rist.

Meciul a debutat cu un duel între Nikola Pesakovic și Nandor Kuti care au înscris primele nouă puncte. A urmat apoi o confruntare între Darko Planinic și Sherwood Brown, jucători ce s-au remarcat la următoarele patru faze. Alb-negrii au continuat să marcheze la aproape fiecare fază, însă timișorenii au arătat o formă deosebită de la distanță și și-au creat un avantaj de cinci puncte: 19-14. Elevii lui Mihai Silvășan au răspuns foarte bine și au consemnat un parțial de 11-0, provocându-l pe Dragan Petricevic să solicite primul time-out al încleștării. Acesta nu a avut efectul dorit pentru că, până la finalul primului sfert, U-Banca Transilvania și-a mărit avantajul la 11 puncte: 32-21.

Patrick Richard a deschis actul secund cu un slam-dunk spectaculos prin care a ridicat publicul clujean în picioare. După câteva faze încheiate fără succes, Troy Franklin Jr. a scuturat plasa de la mare distanță, dar Kerron Johnson a răspuns prin același procedeu. Fiecare formație a mai înscris câte o triplă și, cu cinci minute rămase până la pauză, scorul era 40 la 29 pentru „studenți”. În cealaltă jumătate a sfertului s-au mai marcat doar nouă puncte și, înainte de intrarea la vestiare, gruparea coordonată de Dusko Vujosevic conducea cu 47-31.

La primul atac din repriza secundă, L.J. Peak a finalizat un alley-oop, însă, la celălalt panou, Milos Komatina a dat un coș de trei puncte. Următoarele minute ale întrecerii nu au consemnat nimic notabil, niciuna dintre cele două semifinaliste nereușind să se remarce pe tabelă. În cele din urmă, timișorenii au legat două triple consecutive și diferența a fost redusă la zece puncte în favoarea alb-negrilor. Oaspeții au continuat să înscrie de la mare distanță și Mihai Silvășan s-a văzut nevoit să ceară un timp de odihnă. După acest moment, jocul a devenit echilibrat datorită preciziei deosebite arătate de baschetbaliștii lui Dragan Petricevic. În ultimele trei minute ale sfertului trei, jucătorii lui U-BT Cluj-Napoca s-au apărat mult mai bine și, astfel, s-au distanțat din nou la peste zece puncte: 68-56.

Oaspeții au început excelent actul decisiv și au marcat șase puncte, obținând patru faulturi. Gazdele au părut să nu se regăsească în ofensivă, însă, în cele din urmă, Karlo Zganec a spart gheața din afara semicercului și apoi Rareș Uță a reușit un coș cu fault. A urmat un run al clujenilor care s-au distanțat la șaisprezece puncte, 78-62, controlând finalul meciului. În cele din urmă, U-BT Cluj-Napoca s-a impus cu 88 la 71 și s-a calificat în finala Cupei României.

Trupa învingătoare a avut cinci baschetbaliști în double-digits: Nandor Kuti (15 puncte, 5 pase decisive, 4 recuperări, o intercepție), Karlo Zganec (13 puncte, 6 recuperări, 3 intercepții), Darko Planinic (12 puncte, 5 recuperări, un capac), Patrick Richard (11 puncte, 5 pase decisive, 3 recuperări, o intercepție) și Donatas Tarolis (10 puncte, 5 recuperări, 3 pase decisive, o intercepție, un capac).

De partea cealaltă, s-au remarcat Sherwood Brown (19 puncte, 5 recuperări, 2 intercepții, o pasă decisivă), Milos Komatina (16 puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive) și Troy Franklin Jr. (10 puncte, 6 pase decisive, o recuperare, o intercepție).

În cealaltă semifinală, CSM CSU Oradea a depășit-o pe CS Dinamo Știința București, scor 76-72, și s-a calificat în ultimul act al Cupei României.

*foto: Bogdan Isailă/Baschet.ro