Stiri Juniori U16 Masculin

CS Otopeni, o victorie și 3 înfrângeri la primul turneu European Youth Basketball League - U16

CS Otopeni, o victorie și 3 înfrângeri la primul turneu European Youth Basketball League - U16

CS Otopeni s-a deplasat la Sopron, Ungaria pentru primul turneu EYBL din acest sezon. Tinerii jucători antrenați de Cătălin Voiculescu și Răzvan Băltaru sunt înscriși la categoria U 16, categorie de vârstă dedicată sportivilor născuți în anul 2004.

Campionii României în sezonul 2018/2019 la categoria de vârstă U15 (2004) și U14 (2005) a reușit o singură victorie în cele patru partide disputate. 

  • Soproni Sportiskola Egyesulet (Ungaria)  - CS Otopeni 98 - 85
  • CS Otopeni - COLLEGE BASKETBALL (Italia)  79 - 84
  • Basket Rimini Crabs (Italia) - CS Otopeni 68 - 92 
  • MAFC (Ungaria) - CS Otopeni 85 - 72

Nicholas Son a fost cel mai bun marcator și cel mai bun pasator al ilfovenilor cu medii statistice de 21,3 puncte și 3,8 pase decisive pentru un indice la eficiență de 13,8. În timp ce, Andrei Panait a fost cel mai bun recuperator și cel mai eficient jucător al echipei cu 9,5 puncte și 8,3 recuperări pentru un indice de 13,5 la eficiență. 

În partida cu Basket Rimini Crabs, singura partidă câștigată de CS Otopeni, Albert Stan a fost cel mai bun jucător cu 28 de puncte și 8 recuperări pentru un indice de 30 la eficiență. Acesta a terminat turneul cu medii de 17,5 puncte și 5,8 recuperări pentru un indice la eficiență de 11,5. 

Următorul turneu este programat între 14 și 16 februarie la Garachico în Spania. La acel turneu, tinerii baschetbaliști își vor măsura forțele cu FC Bayern (Germania), KK Mladost Zemun (Serbia), London United (Anglia) și CanaryPay Santa Cruz (Spania).

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!