Phoenix a continuat seria meciurilor infernale miercuri seara când a primit vizita viceliderului BC Mureș Tg. Mureș. Chiar dacă au venit la Galați fără cea mai importantă piesă din angrenaj, Mohammed, mureșenii au avut inițiativa în primele cinci minute, după care gălățenii cu Bojovic, Rohde și Threatt jr. în mare formă, au făcut legea și au reușit de data aceasta nu numai să puncteze la impresia artistică, așa cum se întâmplase în precedentele trei meciuri pierdute, două în overtime ci și în clasamentul Ligii.
„Trebuia să vină și acest moment în care să avem controlul împotriva unei echipe excelente. Sigur a contat și faptul că a absentat Mohammed, nu știu dacă au vrut să-l protejeze sau au considerat că meciul cu noi va fi ușor. Una peste alta, mă bucur că exact în sfertul patru, când de multe ori păcătuiam, acum am avut luciditate, decizii bune și am reușit să câștigăm. Este o victorie pe care cu toții o dedicăm lui Andrei Petică și mulțumim publicului care a fost effervescent și ne-a împins de la spate”, a declarat tehnicianul de la Phoenix, Florin Nini.
Echipa gălățeană, care ocupă locul IX cu 29 de puncte, va încheia sezonul regulat pe teren propriu cu SCM U Craiova.
România dă o replică bună Greciei în al doilea meci de la U16 EuroBasket 20...
Italia depășește clar România la Campionatul European U16 Divizia A
România pierde și cu Letonia la Campionatul European U16 masculin – Divizia...
Italia depășește clar România la Campionatul European U16 Divizia A
România dă o replică bună Greciei în al doilea meci de la U16 EuroBasket 20...
România pierde și cu Letonia la Campionatul European U16 masculin – Divizia...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!