Stiri Juniori U16 Masculin

Juniorii lui CSU Sibiu participă la primul turneu EYBL

Juniorii lui CSU Sibiu participă la primul turneu EYBL

CSU Sibiu se deplasează, cu generația 2006, la primul turneu din European Youth Basketball League - Central Europe Region destinat categoriei U16. Tinerii sibieni vor juca la Debrecen, în perioada 4-7 noiembrie.

Galben-albaștrii sunt repartizați în Grupa C, alături de Atomeromu Paks (Ungaria), BC London Elite (Marea Britanie), BUBA Basketball (Bulgaria), Debrecen Academy (Ungaria), Stella Azzura Roma (Italia), Zalaegerszegi TE (Ungaria), BC Zadar (Croația), Vodno Skopje (Macedonia de Nord).

În Ungaria, formația de pe Cibin va disputa patru meciuri, urmând ca restul jocurilor să le dispute în 2022. Cel de-al doilea turneu va avea loc în Serbia.

Programul generației 2006 a Sibiului arată astfel, potrivit bc-csusibiu.ro:

Joi (04.11), ora 21.00 – vs. BC London Elite

Vineri (05.11), ora 18.00 – vs. Kecskemet MBA

Sâmbătă (06.11), ora 10.00 – vs. BC Zadar

Duminică (07.11), ora 10.00 – vs. Academia Debrecen

Lotul antrenat de Alexandru Rubint conține următorii sportivi în sezonul 2021-2022: Alberto Burtescu, Vlad Florea, Alexandru Roșca, Cristi Boboc, Andrei Deac, Damian Morar, Luca Rubint, Darian Puiu, Mihnea Cipariu, Roberto Kruppa, Szilagy Hunor, Andrei Ploiaș, Rareș Popa, Robert Dușe, Felix Souca, Paul Găină, Raul Mitrache, Sebastian Anghel, Iustin Manea și Alexandru Anghel.

Meciurile de la Debrecen vor fi transmise în direct pe YouTube.

 

*foto: BC CSU Sibiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!