Stiri Juniori U16 Masculin

Rezultatele echipelor românești în playoff-ul EYBL U16

Rezultatele echipelor românești în playoff-ul EYBL U16

Playoff-ul European Youth Basketball League - Central Europe Region la categoria U16 s-a desfășurat în perioada 21-24 aprilie în Ungaria, la Pécs, unde România a avut trei reprezentante. U-BT Cluj și Știința Slam București au fost repartizate în Grupa A, în vreme ce Dan Dacian București s-a aflat în Grupa B.

U-BT Cluj-Napoca a pierdut fiecare joc din grupe, toate la diferențe formate din două cifre, ajungând apoi să lupte cu Honvéd Budapesta pentru locul 7. Meciul a intrat în prelungiri, unde maghiarii au gestionat mai bine repriza suplimentară și au încasat un singur punct de la clujeni.

Rezultatele lui U-BT Cluj:

Vineri (22.04) - vs. Balkan Botevgrad – 59-90

Vineri (22.04) - vs. Știința Slam București – 65-87

Sâmbătă (23.04) - vs. Rátgéber Academy – 50-75

Duminică (24.04) - vs. Honvéd Budapesta – 70-84, după prelungiri

Dan Dacian București a înregistrat un succes în faza grupelor, cu Honvéd, pierzând celelalte două partide din Grupa B și a ajuns să joace pentru locul 5 împotriva lui Balkan Botevgrad. Bucureștenii au cedat la două posesii diferență cu bulgarii și s-au clasat pe 6 în acest playoff EYBL U16.

Rezultatele lui Dan Dacian București:

Vineri (22.04) - vs. BUBA Basketball – 80-103

Vineri (22.04) - vs. Honvéd Budapesta – 88-73

Sâmbătă (23.04) - vs. Stellazzurra – 52-82

Duminică (24.04) - vs. BC Balkan Botevgrad – 67-72

Parcursul cel mai bun la Pécs, dintre echipele românești, l-a avut CSU Știința Slam București, grupare care a bifat două victorii în faza grupelor și a putut ajunge în semifinalele playoff-ului. În penultimul act, Știința a cedat împotriva formației italiene Stellazzurra și a ratat calificarea în SuperFinala de la Vilnius.

Rezultatele Științei Slam București:

Joi (21.04) - vs. Rátgéber Academy – 64-83

Vineri (22.04) - vs. U-BT Cluj-Napoca – 87-65

Sâmbătă (23.04) - vs. BC Balkan Botevgrad – 75-72

Duminică (24.04) - vs. Stellazzurra – 59-87

În SuperFinala EYBL U16 s-au calificat Stellazzurra și Rátgéber Academy, eveniment care va avea loc în perioada 12-15 mai la Vilnius, în Lituania.

*foto: EYBL

5 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    QED
    Daca mai era ceva de demonstrat. Stam rau inca de la U16. Sa fim asa antitalentati sau (parerea mea ) avem antrenori supermediocri ca sa nu fiu rautacios. Dar noi vrem U nustiucit obligatoriu la seniori. Fara antrenori dedicati,pasionati, la zi cu noile tendinte din sport dar si mai bine platiti, nu o sa progresam, caci este imposibil sa fi "cizma" sau "ciuca bataii" la juniori si brusc sa "rupi plasa " la seniori ! Asta e posibil doar in visele erotice ale ferebeilor ! Mai este o alternativa : - sali goale !

    cu 2 ani în urmă (26.04.2022) Raspunde
  • BC CSU Sibiu gyke :

    @titi
    Intrebari:
    Cat de mult ai urmarit competitia asta? Cate meciuri ai vazut?
    Ai idee ca asta a fost playoff-ul diviziei centrale?
    Ce-ti spune numele Stella Azzura? Te-ai uitat peste rosterul lor?
    Da, suntem inca departe, mai este mult de munca si in plus stam prost si la infrastructura... dar cluburile de juniori incep sa faca pasi in fata in dezvoltare si organizare. Dupa ce 30 de ani nu s-a facut nimic coerent in sectiorul juvenil, nu ai cum sa apari acum si sa emiti pretentii. Este imbucurator ca sezonul acesta au fost foarte multe echipe romanesti participante in EYBL si sunt convins ca "schimbul asta de experienta" le va prinde foarte bine.
    Chiar nici una dintre cele 3 echipe romanesti nu s-a facut de rusine, iar faptul ca s-au calificat in play-off este deja o performanta. Stiinta, in meciul contra celor dela Stella Azzura, erau condusi doar cu 4 puncte la pauza mare.
    Saptamana aceasta este turneul final la U16, te invit sa vezi cateva meciuri si povestim dupa.

    cu 2 ani în urmă (26.04.2022)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      Mulțumesc pentru invitație
      în limita timpului disponibil o să urmăresc. Am urmărit în schimb turneul final U18, cred că mai sunt jocurile pe YouTube. Foarte, foarte slab nivelul arătat, inclusiv de vedetele în devenire de la U BT.
      Am sprijinit și am recomandat de la început prezenta juniorilor în competiții internaționale chiar de ar fi să piardă. Numai așa vor putea căpăta experiență. Poate chiar antrenorii vor învăța ceva. Acolo este problema, părerea mea strict personală. Copiii nu au nicio vina. Îmi pare rău că nu ai prins esența la ce vroiam să spun mai sus.

      cu 2 ani în urmă (26.04.2022)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      Scuze
      că nu ți-am răspuns la întrebările puse. Am citit printre rînduri un aer așa de superioritate. Da, ai dreptate ești mult mai bine informat, după părerea mea, ai avantajul că activezi în domeniu, asta se vede și după informațiile pe care le dai exlusiv. Personal nu m-a interesat niciodată cine e Stella Azzura, sună a marca de bere sau desuuri.
      Cu siguranță au ANTRENORI !
      Ce vreau să subliniez ca iubitor de baschet ( nespecialist ) este că prefer ca echipele de juniori să ia bătaie în competiții internaționale la vîrsta lor, decît să primească minute gratuite la seniori. Repet este strict părerea mea și nu cer nimănui să fie de acord.

      cu 2 ani în urmă (26.04.2022)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      @Titi
      nu e cazul de scuze, eu unul nu astept atunci cand ne exprimam parerile civilizat si constructiv.
      la randul meu, nu am vrut sa pun nici un aer de superioritate in intrebarile mele.
      iar despre mine, nu activez (din pacate) in baschet, sunt doar foarte pasionat si direct interesat de sectorul juvenil, prin ricoseu :). in rest, absolut de acord cu ultimul tau comentariu.

      cu 1 an în urmă (27.04.2022)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!