Stiri Juniori U16 Masculin

România, înfrângere la peste 80 de puncte cu Franța

România, înfrângere la peste 80 de puncte cu Franța

România a pierdut cu Franța, 113-32 în primul meci din cadrul FIBA U16 European Challenger.

După cum o indică și rezultatul final, compatrioții noștri nu au contat deloc în duelul cu francezii. Diferența de valoare și-a spus rapid cuvântul și naționala din Hexagon s-a desprins la peste 25 de puncte după doar 10 minute de joc (33-5). În ciuda acestui fapt, adversarii tricolorilor nu au scăzut ritmul, astfel, ecartul a continuat să crească pe tot parcursul întâlnirii și a ajuns, într-un final, la 81 de puncte.

Niciunul dintre jucătorii antrenați de Marcel Țenter și Alin Săftel nu au trecut de borna celor 10 puncte. În aceste condiții, Sasha Son, cu 9 puncte, a fost cel mai bun marcator al României. 

De partea cealaltă, toți jucătorii trecuți pe foaia oficială au reușit să își treacă numele pe lista marcatorilor. 

Pentru România urmează alte două dueluri extrem de dificile în compania Lituaniei și Rusiei, dueluri care, cel mai probabil, vor face din nou o radiografie a nivelului la care se află în momentul de față baschetul românesc.

Reamitim faptul că Grecia și Macedonia de Nord au ales să se retragă din competiție din cauza cazurilor de Covid-19

*foto: fiba.basketball

6 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Nu au cum
    să crească acești jucători și să ajungă la nivelul ”pleziriștilor” francezi sau ” rabotnicinlor” ruși decît introducînd regula un U16 obligatoriu 11,55 minute pe teren în LNBM, un U12 obligatoriu 7,35 minute și eventual 3 U5 ( adică trei, unul în cîrca celuilalt, piramidă de 3) obligatoriu 4,45 minute pe meci. Numai așa putem progresa și în 347 ani să avem cu adevărat o națională care să bată selecționata NBA.
    Nu ne iese din cap că suntem cei mai tari din parcare și ca urmași ai vitejilor daci, traci, raci, mînji, rîși etc. musai să fim number one în toate. Nu contează că antrenăm după manualele din 1966 !

    cu 2 ani în urmă (17.08.2021) Raspunde
  • Csm.O :

    Costescu
    E de vina, copiii nu vin cu plăcere la lot, nu e o atmosfera bună...

    cu 2 ani în urmă (17.08.2021)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      @
      In continuare esti teribil de amuzant... keep up

      cu 2 ani în urmă (17.08.2021)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      Știu că e la șto
      dar Costescu este cel mult unul dintre vinovați. Ca antrenor de LNBM, eu zic că are ceva valoare după rezultatele avute la Timișoara, Dinamo sau Pitești. Dar cum nouă ne este rușine cu antrenor străin ( chipurile nu cunoaște ”specificul” ) alt ceva mai bun chiar nu prea văd. Lista este extrem de scurtă. Lasă că spaniolilor nu le este rușine cu antrenor italian, deși baschetul iberic este ceva mai sus decît cel italian.
      Să zicem că aș fi Șapera, Achim sau dacă ”încape” Fleșeriu, de ce aș sacrifica echipa de club pentru națională ? ( nu l-am pus pe Silvă , scuzat să fiu, dar încă nu are stofă de selecționer ). Nu știu Petricevic e de-al nostru sau străin fiind nu cunoaște specificul național ?
      Și gata lista... au uita pe cineva ? Sorry cu regret !

      cu 2 ani în urmă (17.08.2021)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu undercat _ :

    Radiografie la un pacient amputat multiplu
    .. sa ne dam seama de ce nu are mobilitate. Noi, suntem la periferia baschetului regional, darmite continental. Cred ca dintre toti vecinii nostrii doar Marea Neagra nu face parte dintr-o liga.. si aproape ca inteleg de ce. Ce se intampla la noi, e aproape incestuos.

    cu 2 ani în urmă (17.08.2021) Raspunde
  • Ricardo :

    Investitii
    Iarasi si iarasi ajungem la investitii! Plecam clar cu un handicap urias si asta nu se poate remedia intr-un an sau doi. Din pacate inca noi nu suntem capabili sa construim si asta se vede. Nu trebuie sa ne mire un astfel de rezultat!

    cu 2 ani în urmă (17.08.2021) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!