Minute | 40:00 |
Puncte | 20 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 14 |
Eficienta | 33 |
Andrija Ciric extrema de la BC Mureș a fost invitată la conferința de presă premergătoare jocului de campionat cu Farul Constanța, el fiind singurul jucător care a dat satisfacție în meciul pierdut de la Giurgiu, atunci când a reușit să marcheze 35 de puncte. Ciric a declarat:
„După meciul pierdut sâmbăta trecută, ne-am antrenat cu intensitate dublă în acestă săptămână, și așa cum a spus și domnul antrenor (n.r.: Srecko Sekulovic), cred că nu putem să jucăm de două ori prost la rând, și vom câștiga de această dată. La meciul de la Constanța am câștigat în ultimul minut, după ce adversarii au condus tot meciul, pentru că probabil am intrat prea siguri de noi, și acest lucru era să ne coste. Totuși a fost o victorie, și atunci când joci și câștigi, este un sentiment și mai dulce. Acum însă suntem avizați de valoarea adversarului, și puși în gardă de înfrângerea de la Giurgiu, astfel încât sper să jucăm bine și să câștigăm.”
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!