Minute | 40:00 |
Puncte | 20 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 14 |
Eficienta | 33 |
BC Mureș Târgu Mureș a dispus pe teren propriu de SCM U Craiova într-o partidă din cadrul etapei a 20-a din Liga Națională de Baschet Masculin. Pentru formația din „junglă” a debutat Aliaksandr Pustahvar în timp ce de la Craiova a lipsit Cătălin Burlacu, pe lângă cei trei accidentați de o perioadă mai lungă.
Elevii lui Audrius Prakuraitis au început în forță partida cu oltenii și s-au desprins rapid la 11-4. Craiova a reveint la o posesie grație lui Hargrove și Johnson, după care a urmat primul time-out al partidei. A urmat apoi perioadă foarte bună de joc pentru echipa gazdă, care a culminat cu atingerea diferenței de 11 puncte, după două libere marcate de Alhaji Mohammed. Sfertul a fost încheiat însă de Travis Bureau care cu un coș de 3 puncte a stabilit scorul după 10 minute, 27-19. În startul actului secund, „tigrii” au dus din nou ecartul la peste 10 puncte. Bureau și Popescu au combinat pentru un parțial de 13-2 al oltenilor și partida era relansată 37-34, cu 4 minute rămase de joc din prima repriză. Oaspeții au și preluat inițiativa tot după un coș al lui Bureau, însă Martinic cu 5 puncte consecutive în ultimele 30 de secunde a stabilit scorul pauzei, 46-41.
După puază, cele două echipe au început domol, iar în primele 2 minute ale sfertului 3 doar Mladen Pantic a modificat tabela, cu o liberă marcată. BC Mureș a păstrat avantajul în jurul celor 5 puncte până spre finalul sfertului. În ultimul minut al actului, Negoițescu și Popescu au oferit Craiovei trecerea în avantaj, iar înaintea sfertului decisiv tabela indica scorul de 66-65. Mohammed a fost protagonistul primei părți a sfertului patru, când a reușit de unul singur să-și ducă echipa de la -2 la +5. Din acel moment, BC Mureș nu a mai cedat conducerea în ciuda eforturilor lui Hargrove, Johnson sau Pilcevic. După 40 de minute de joc, BC Mureș a trecut de SCM U Craiova cu scorul de 88-79.
Alhaji Mohammed a fost cel mai bun jucător al partidei cu 26 de puncte, 5 pase decisive și 3 recuperări. Ousmane Barro a terminat cu 19 puncte și 6 recuperări, în timp ce Goran Martinic a adăugat 14 puncte, 5 pase decisive și 3 recuperări.
Aaron Johnson a fost principalul relizator al Craiovei cu 18 puncte, 7 pase decisive și 3 recuperări. Bogdan Popescu a contribuit cu 17 puncte și 6 recuperări , Travis Bureau cu 15 puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive, iar Darius Hargrove cu 12 puncte și 7 recuperări.
34 comentarii la aceasta stire:
@Moros
cu 9 ani în urmă (06.02.2016) RaspundeDesi dezvolt o rivalitate constructivă fata de echipa românească din Târgu Mureș, vreau sa o felicit pentru victoria din aceasta seara!
Sper sa mai avem parte de confruntări in acest sezon!
...
cu 9 ani în urmă (07.02.2016) RaspundeN-am fost chiar așa departe de victorie la Mureș. Cred că dacă era și Burlacu în lot se putea schimba treaba. Am rămas, totuși, cu impresia că nu s-a pus prea mare preț pe meciul ăsta, echipa conservându-se pentru meciul cu Clujul. Sper să ne iasă și să batem miercuri.
re
cu 9 ani în urmă (07.02.2016) RaspundeE Mures o echipa...incepe sezonul cu jucatori de mana a 3-a apoi apare un Dykes, anul acesta un Alhaji...Fac ei cum fac si iar joaca finala! Tot respectul ca se descurca! Daca intram in Play-off e prima echipa ce nu o vrem...:)
un meci frumos
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)Meciul a fost echilibrat, voua v-a lipsit Burlacu iar noua Ivanovic (in forma lui buna :) ). Noroc cu Pushtavar ca s-a aparat bine (8 rebound-uri) si speram sa si marcheze mai consistent. Cat priveste modul de formare a echipei nu avem ce face deoarece bugetul nostru nu este extraordinar asa ca ne-am invatat sa speculam ofertele de pe piata: la inceput de sezon preturile sunt mari dar in pauza de iarna se gasesc jucatori valorosi care din diferite motive pot fi acontati mult sub pretul cerut in vara. Anul trecut Dykes vroia sa plece cu orice pret din Ukraina, Adamovici venea dupa o accidentare.....Anul asta Alhadji a facut o mutarea proasta ajungand in Kosovo si a vrut sa plece urgent de acolo asa ca....totul este sa fi pe faza si sa mirosi oportunitatea.
Burlacu
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)Hai să nu-l comparam pe Ivanovic cu Catalin.La noi Cãtă e antrenorul din teren și are niște execuții extraordinare când e formă.În rest sper să jucăm finală împreună cu voi.Pt ca și anul asta cred va lipti la finala
Buget
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)Muresul are buget bun, nu va plângeți. Indiferent ca îl iei la începutul sezonului sau ulterior, un jucător ca Dykes sau Mohammed nu vin decât pe salariu lunare de 5 cifre (Adamovic și el). Referitor la Dykes, anul trecut nu a jucat în Ucraina ci în Israel.
E clar ca aseară lipsa lui Burlacu a cântărit mult. Chiar dacă nu îmi place ca om, îl apreciez ca jucător.
free62
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)Si lipsa lui Ivanovic se simte enorm de mult. Numai cine nu stie jocul Muresului si nu a urmarit aceasta echipa poate contesta acest lucru. Foarte multe din planul tactic s-au dat peste cap cu accidentarea lui Ivanovic. Barro-Ivanovic au fost si probabil vor mai fi unul dintre cele mai bune cupluri de 4-5 din ultimii multi ani, plus de asta era un cuplu foarte sudat cu o gramada de meciuri impreuna.
Meci
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)Jocul a fost decis de cele 2 trite ale lui Alhaji din sfertul 4 si de balbele lui Pantic de pe final!....Pantic a "vandut" pe final vreo 3-4 posesii care s-au dovedit hotaratoare la final!.....cu toate ca ne aparam zona ,nu suntem in stare sa facem 2 pasi si sa blocam tritarii adversarilor!...asta e!....speram sa vedem o alta atitudine in PO!....daca ne aparam tot asa iar iesim din primul tur!!!
Apărare
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)Trebuie să ne apăram cum ne-am aparat in sf 3-4 cu Dinamo,cu Muresul acasă, in cupă, si atunci vom juca măcar semifinalele.Miercuri trebuie să umplem sala!Hai CRAIOVA!!!
@adiro
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)Nu l-am comparat pe Ivanovic cu Burlacu (desi daca le comparam carierele au cam acelas nivel cu un mare plus pentru Ivanovici deoarece acesta nu are caracterul mizerabil si suburban a lui "Pampers") ci faptul ca lipsa lui Ivanovic conteaza pentru noi, pentru jocul echipei ca sa nu mai pomenesc si de lipsa lui Polyak. PS Intodeauna mi-a parut rau ca un jucator cu un talent ca a lui Burlacu poate sa aiba un caracter asa de mizerabil.
Caracter
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)Referitor la Ivanovic noi nu- l suportăm de la scandalul care l-a făcut in playoff ,când juca la Mediasi.,iar referitor la caracterul lui Burlacu suntem puțin care știm cu adevărat alt caracter decât cel din teren
.
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)Gluma zilei . Spune-mi si mie cam cate titluri are Ivanovic castigate , sau cam ce s-a intamplat in matchup-ul direct in finala de anul trecut :)) . Si daca mai luam in considerare si regula jucatorului roman ( voi l-ati inlocuit pe Ivanovic cu Pustahvar , noi pe Burlacu cu Negoitescu ) o sa-ti dai seama ca absenta lui Burlacu a fost infinit mai importanta decat absenta lui Ivanovic . In rest , toate cele bune , ne vedem in top6 .
.
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)Nu contest ca Muresul este una din cele mai valoroase echipe din campionat , intr-o zii buna nu prea ai ce sa le faci , iar faptul ca au primii 2 marcatori din campionat spune multe ( nu l-am inclus si pe Pustahvar pentru ca vine de la Medias unde toata lumea juca pentru el , aici o sa se schimbe mult situatia ) . Cu toate astea , dupa 4 meciuri , inca sper sa jucam si noi cu ei o data in formula completa :) As fi foarte curios de deznodamantul meciului
.
cu 9 ani în urmă (08.02.2016)Travis daca nu-i bagi mingea sub cos este destul de slab , in plus de cand a venit trateaza foarte multe meciuri cu superficialitate . Fiecare cu parerea lui , media de recuperari s-a imbunatatit pentru ca a fost adus in locul lui Grubor , poate cel mai slab jucator care a trecut pe la Craiova sezonul asta , dar nu cred ca e mai bun recuperator decat Bozovic . Pilcevic este un fundas mai mult decat decent , dar 2 clase sub Micic . Djota are un sezon mai slab pentru ca a jucat mult timp accidentat la umar , apoi a urmat acea perioada foarte grea pentru el cauzata de decesul bunicii sale . Urmeaza sa-si arate valoarea , stai linistit :)
@soso69
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)No offence dar bati campii si faci speculatii coplet deplasate vis a vis de bugetul BC Mures. Un salar de 5 cifre poate fi 1000 sau 9000 iar intre ele este o mare diferenta. De ce crezi ca anul asta nu l-am mai tinut pe Dykes si Adamovic? Pentru ca nu ne permitem sa le platim salariul lor normal. Dupa cum am mai scris BC Mures are talentul sa gaseasca jucatori valorosi aflati in situatii delicate (dupa accidentari sau cu angajamente proaste) si atunci pretul cerut de acestia este mult mai mic dect cel cerut in situatii normale. Pentru ca avem buget bun de ani de zile ne facem cantonamentul la Sovata, nu avem turnee internationale si nu participam la cupe Europene? Majoritatea altor echipe isi fac cantonamente prin Serbia, Ungaria, etc si au meciuri de verificare cu echipe puternice dar nu noi> De ce? Pentru ca nu ne permitem si preferam sa ne concentram pe chestii mult mai pragmatice. Inainte sa faci asemenea afirmatii mai gandeste-te. Adevarul este ca reusim sa ne gospodarim bugetul in mod eficient si sa stabilim corect prioritatile. That's all.
Serios ?
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)1000 sau 9000 e un salariu de 5 cifre. Eu credeam ca începând cu 10000 este un salariu de 5 cifre :)
@oldboy
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)Sincer, nu mai convins. Sa știi ca un cantonament în Ungaria poate fi mai ieftin decât cel la Sovata ( în Serbia sigur e mai ieftin).
Referitor la salarii : tu vrei sa spui ca Mohammed, Baro, Kemp (cât a fost în lot) joaca cu salarii sub 10000? Dacă așa bravo vouă. Cu atât mai mult cu cât Mohammed a plecat din Franta în Kosovo pt bani. De asemenea Fraseniuk a plecat de la Pitești deși vroiau sa-l tina. Ați reușit sa-l țineți pe LotI deși avea multe oferte. Bravo vouă dacă sunt obținute cu buget decent.
@sosos69
cu 9 ani în urmă (07.02.2016) Raspundescuze pentru greselile de ortografie, din graba :)
Meci
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)Foarte frumos,intre doua echipe care au capacitatea de a oferi spectacol.Felicitari invingatorilor,au avut un Alhaji stralucitor exact in momentele cheie.Pantic inca foarte lent,Travis extrem de temator la contactele fizice,dar sunt in crestere ambii.Culmea,mi-este chiar teama cand vor reveni accidentatii,fiindca Petardovic va avea atunci de facut niste alegeri si ne-a cam demonstrat cat de bine vede jocul...
lot
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)De plecat, trebuie să plece cineva, nu pot fi ținuți toți. Sincer, după ce-și revin accidentații, l-aș vrea plecat pe Pantic, nu văd cum ne-ar putea ajuta mai mult decât oricare dintre cei trei.
lot
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)Depinde de cum stai cu banii,mai survin indisponibilitati,oboseala,etc.Altminteri inteleg ce vrei sa spui,dar pentru lupta acolo sus efectiv nu te poti lipsi de aportul unui pivot clasic,de fapt singurul pe care-l avem.In plus Pantic e chiar jucator bun,ii vom vedea evolutiile peste inca 2-3 saptamani de pregatire si jocuri.
.
cu 9 ani în urmă (08.02.2016)Cel mai "inutil" jucator al Craiovei daca stam sa analizam foarte atent situatia este Travis . Indiferent cat de mult ne place ca face spectacol , el ar trebui sa fie primul pe lista in cazul unei despartiri . El sau Pilcevic
@fane
cu 9 ani în urmă (08.02.2016)Asa s-o vedea de la tine.Chit ca nu-mi plae Pilcevic,prin profilul pe are-l are este indispensabil.Iar Travis,chiar daca e inca nepregatit,probabil nu ai observat cat s-a imbunatatit prestatia echipei la recuperare(unde scartaiam rau),la interceptie si cata incredere a castigat in acest fel echipa.Cei mai vulnerabili sunt Micic si Bozovic,si nu ca ar fi jucatori slabi,dar structura actuala a echipei nu-i avantajeaza.
@Mures
cu 9 ani în urmă (07.02.2016) RaspundeOare de ce nu joaca Dani Popescu? Pushtavar cam ezitant dar e de înțeles, nu a marcat dar pana la urma nu a jucat rău în aparare. Eu cred ca o sa ne ajute pe viitor! Ma bucura ca am câștigat chiar și atunci când nu ne prea intra aruncările de 3.
@Gabitzu01
cu 9 ani în urmă (07.02.2016) RaspundeAsa-i, greseala mea! Dar dupa cum vezi nici macar nu ma gandeam la asemenea salarii :)
greu...
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)...sa joci doar in 5 straini si fara Burlacu cu echipa Muresului, da'baietii s-au descurcat binisor...Daca s-ar gandi cineva si la viitor, Negoitescu ar trebui fortat mai mult, poate si Damian cateva minute, Stanescu out. Poate spune cineva de ce si cat va lipsi Burlacu?
viitor...
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)poate fi sezonu'urmator, dar si meciurile din playoff..
.
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)Lovit la spate la meciul cu Sibiul . Avand in vedere varsta , faptul ca se joaca din 3 in 3 zile si ca jucam in deplasare s-a decis sa nu fie fortat pentru a nu risca o accidentare , ar fi ultimul lucru care ne-ar lipsi . Dar cel mai probabil va fi pe teren , miercuri , cu Clujul .
Alhaji
cu 9 ani în urmă (07.02.2016) RaspundeA fost stralucitor cand trebuia dar a si pierdut o gramada de mingi ( 5 ) mai ales in prima parte a meciului: 4 ! Asa ca dupa cum spunea Pracuraitis cand am inceput sa jucam ca o ECHIPA am revenit si am castigat.
Burlacu
cu 9 ani în urmă (07.02.2016) RaspundeEste accidentat sau pregateste o revenire la Ploiesti pt a asigura promovarea in prima liga ?
...
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)Va bazati pe ceva informatii cand puneti intrebarea asta?
Pare ca se simte bine la Craiova, da'cine mai stie....
Ploiesti
cu 9 ani în urmă (07.02.2016)CSM Ploiesti isi pregateste revenirea in prima divizie. L-au numit antrenor pe Eugen Ilie si au inceput sa-si intareasca lotul. Am auzit ca va transfera ceva jucatori de la Craiova. Ori ce s-ar spune Burlacu este legat sentimental de acest oras si oamenii de acolo.
Oricum sper sa incheie sezonul la Craiova pt ca oltenii au inceput sa arate ca o echipa solida si vor avea un cuvant important in play-off
Fitile
cu 9 ani în urmă (08.02.2016)Și eu am auzit ca vine Baze în locul lu' Iohanis:)))Hai să nu mai transferam nu jucătorii aiurea
Re
cu 9 ani în urmă (08.02.2016)Basescu am vrut să Zic.Din cauza lipsei butonului de edit
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!