Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

ACS Sepsi SIC a început seria amicalelor cu o victorie clară cu Phoenix Constanța

Andreea Vlase

Andreea Vlase
15.09.2018

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe s-a impus în prima partidă de pregătire din presezon cu 105-41 în fața celor de la CS Phoenix Constanța. Campioana și-a adjudecat toate cele patru sferturi și a înscris 30 de puncte pe contră. Cele două echipe sunt în grupe diferite în campionat și au alte reguli în ceea ce privește limita de straniere.

Meciul de vineri seara a fost primul pentru ambele formații în această perioadă de pregătire. Zoran Mikes nu le-a putut folosi pe Voicu și Allen, accidentate. Antrenorul campioanei a folosit 10 jucătoare, iar Predrag Stanojcic s-a bazat pe 9. A fost un duel dezechilibrat între o formație care se pregătește pentru EuroCup și prima grupă valorică a Ligii Naționale și una din a doua grupă valorică din prima fază a campionatului. Sepsi poate folosi cel mult 5 straniere pe foaia de joc în campionat, în timp ce pentru grupa a doua limita este de 3.

Alb-verzile s-au distanțat în primul sfert la 15 lungimi, după un parțial de 31-16. Ecartul a crescut cu alte 17 puncte în a doua perioadă de joc, astfel că la pauza mare tabela de la Sepsi Arena arăta 59-27. Sfertul trei a fost cel mai sărac în puncte, cu 17 în dreptul gazdelor și 4 pentru constănțence, astfel că la ultima pauză scorul era 76-31. Elevele lui Mikes au continuat să forțeze și în ultimele zece minute, pe care și le-au adjudecat cu 29-10, și s-au impus la final cu 105-41.

Angelika Slamova, de la gazde, a fost coșghetera partidei cu 23 de puncte. Kristina Higgins s-a remarcat cu 23 de puncte și 11 recuperări. Pentru ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe au mai înscris: Whitted 16 puncte, Pašić 12, Ghizilă 11, Solopova 8, Demeter 4, Gödri-Părău 4 și Șipoș 3 puncte. A mai jucat Kovacs.

Chelsea Douglas a fost principala marcatoare a formației care a fost pe locul secund în Liga 1, cu 19 puncte. Pentru Phoenix Constanța au mai înscris: E. Armanu 8 puncte, Davis 6, Cutaș 5, Fota 2 și T. Armanu 1 punct. Au mai jucat: Fleșer, Beldian și Duță.

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și CS Phoenix Constanța se întâlnesc și astăzi într-un nou meci de verificare. Partida este programată tot de la ora 20, la Sepsi Arena.

*foto: Henning János

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe 7vezer :

    SEPSI SIC CAMPIOANA !
    Felicitari fetelor !! SUCCES in noul sezon !!

    cu 5 ani în urmă (15.09.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!