Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

ANALIZĂ. Fără surprize la feminin

Valentin Bâlă

Valentin Bâlă
29.01.2011

După ce runda precedentă am avut parte de câteva partide foarte spectaculose și rezultate pe măsură, etapa a patra a fost una în care favoritele s-au impus fără probleme. Toate meciurile disputate vineri s-au încheiat cu victoria formațiilor care au avut prima șansă.

Astfel, echipele care se luptă pentru un loc în semifinalele Diviziei A, CSM Satu Mare, Bega Danzio Timișoara, BC ICIM Universitatea ”Vasile Goldiș” Arad și LMK Sepsi Sfântu Gheorghe au învins la diferențe confortabile, astfel că, de această dată, nu am înregistrat surprize.

Cel mai echilibrat meci din etapa a patra a părut să fie cel de la Craiova, acolo unde SCM CSS Universitatea, din localitate, a primit vizita formației CSM Satu Mare. Înainte de acest joc ambele grupări erau neînvinse în Divizia A1, astfel că nu exista o favorită certă. Cu toate acestea, formația ardeleană s-a impus de o manieră categorică, scor 79-43.

ICIM Arad a reușit un meci perfect, acasă, cu CST Alexandria

Una dintre favoritele la titlu, BC ICIM Universitatea ”Vasile Goldiș” Arad, a reușit să se impună la o diferență de 50 de puncte, pe propriul teren, scor 94-44, în meciul cu CST Alexandria. Printr-o defensivă perfectă, jucătoarele antrenate de Stacey Nolan nu au permis, în primele 30 de minute, ca adversarele să se apropie la cel mult zece puncte distanță, în fiecare din primele trei perioade.

LMK Sepsi Sfântu Gheorghe a câștigat, scor 86-60, meciul de acasă, cu Olimpia București, într-o întâlnire în care gruparea din Capitală a pornit cu șansa a doua. La Timișoara, Bega Danzio, deși a avut ceva probleme cu Rapid, a triumfat cu 75-68, conform pronosticurilor dinaintea acestei runde.

Șase jucătoare s-au luptat pentru titlul de MVP

Mult mai interesantă a fost, însă, lupta pentru desemnarea jucătoarei etapei a patra. Șase baschetbaliste, Renee Andrea Walker, Anemarie Parău, Cristina Ciocan, Ashlee Roberson, Latoya Rena Drake și Lori Bjork s-au luptat pentru a obține această distincție, adjudecată, în cele din urmă, de Renee Andrea Walker (Sepsi).

Jucătoarea echipei Sepsi Sfântu Gheorghe a totalizat 15 puncte marcate, 23 de recuperări, dintre care zece ofensive, cinci capace, două pase decisive și două intercepții, având un indice de eficiență de 34 de unități, cel mai ridicat dintre toate jucătoarele din prima ligă, în această etapă.

După patru etape, în Divizia A1, echipa CSM Satu Mare este neînvinsă, în timp ce poziția a doua este ocupată de ICIM Arad, cu trei victorii și o înfrângere. Același punctaj este deținut și de SCM CSS Universitatea Craiova, însă cu un coșaveraj inferior. Locul patru este deținut de Bega Danzio Timișoara, cu două meciuri câștigate și două pierdute.

sursa foto: sepsibc.com

2 comentarii la aceasta stire:
  • pesekattila :

    HAI CSM SM!
    Bravo fetelor. Ceea ce faceti e exceptional. Fara infrangere, dupa meciurile cu Alexandria, Arad si Craiova e ceva extraordinar. Thank You my Girls :d HAI CSM SM!!!! Hajrá Csajok!!!!! Go-Go-Go!!!!!

    cu 13 ani în urmă (30.01.2011) Raspunde
  • SCM Timișoara fernando_feru :

    HAI ICIM
    Sper ca ICIM sa castige miercuri meciul cu Sepsi si sa batem in retur pe CSM Satu Mare cu 17 puncte si suntem campioni !

    cu 13 ani în urmă (30.01.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!