Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Andreea Nemeș și Luminița Manta au semnat cu Nova Vita Targu Mureș

Valentin Bala

Valentin Bala
11.01.2011

Două jucătoare care au evoluat în Divizia A, Andreea Nemeș și Luminița Manta, au ales să continue sezonul pentru o formație din cea de-a doua ligă a țării. Ambele sportive vor fi legitimate, în perioada de transferări, la Nova Vita Târgu Mureș, grupare care și-a propus promovarea la sfârșitul actualei ediții a Campionatului Național.

Andreea Nemeș a făcut parte, în prima parte a campionatului, din lotul echipei LPS Alba Iulia, însă la finele turului și-a reziliat, de comun acord, contractul cu fostul său club. Nemeș s-a înțeles cu Nova Vita Târgu Mureș, pentru un contract valabil până la sfârșitul stagiunii. Jucătoarea poate evolua atât pe postul de centru cât și pe cel de extremă și a avut, la LPS Alba Iulia, o medie de șapte puncte și 3,7 recuperări pe meci. Recordul personal de puncte marcate ale sportivei, în actuala stagiune, este de 11, și a fost realizatla meciul dintre Alba Iulia și CSM Oradea, scor 73-66, partidă disputată pe 18 decembrie 2010.

Luminița Manta se află în recuperare, după o intervenție chirurgicală, însă jucătoarea în vârstă de în vârstă de 21 de ani va putea să evolueze și ea pentru echipa Nova Vita Târgu Mureș. Manta are 1,92 metri înălțime și joacă pe postul de pivot, fiind campioană națională, în precedenta ediție de campionat, cu MCM Târgoviște. Luminița Manta va evolua la gruparea ardeleană sub formă de împrumut, până la finele actualei stagiuni, urmând ca cele două cluburi să se înțeleagă, din sezonul 2011-2012, în privința unui eventual transfer definitiv.

Echipa Nova Vita Târgu Mureș face parte din seria a doua a Campionatului Național feminin Under 20 și Divizia B. Gruparea ardeleană are ca obiectiv, în acest sezon, promovarea în Divizia A, adversarele la un loc în prima ligă fiind CS Călin Cent Baia Mare, CS Bball Sfântu Gheorghe și KSE Târgu Secuiesc. Turneul final al Diviziei B este programat pe 7 și pe 8 mai 2011, după cum informează site-ul federației de specialitate.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!