Mvp-ul etapei
Marina Solopova
Marina Solopova
Minute 23:23
Puncte 24
Pase decisive 6
Recuperari 10
Eficienta 35
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Anisia Croitoru, cea mai bună marcatoare U23 în primul tur al Cupei României

Andreea Vlase

Andreea Vlase
02.10.2018

Echipele din Cupa României de Baschet Feminin sunt obligate să joace după aceleași reguli din campionat în ceea ce privește jucătoarele autohtone. În acest an este obligatorie folosirea a două românce pe toată durata partidei. Noutatea o constituie obligativitatea ca în prima repriză cel puțin una din jucătoarele autohtone să fie sub 23 de ani. Anisia Croitoru, de 15 ani, a fost cea mai bună marcatoare dintre tinerele care se încadrează în această regulă, în primul tur al Cupei României.

CSM Alexandria este echipa care a folosit cele mai multe jucătoare tinere în cele două partide din primul tur. Lotul teleormănencelor are o singură senioară, iar celelalte 11 jucătoare sunt sub 17 ani. Câte opt au folosit ACS KSE Târgu Secuiesc, Universitatea Cluj-Napoca și Universitatea CSM Oradea. La polul opus se află CSM Satu Mare. Finalista ediției precedente a folosit doar două jucătoare sub 23 de ani în dubla câștigată categoric cu Rapid București. Olimpia CSU Brașov a folosit trei fete sub 23 de ani, dar doar două românce.

Alina Podar a fost tânăra cu cele mai multe minute strânse în primul tur, la debutul pentru Olimpia CSU Brașov. Fundașul care va împlini 20 de ani în noiembrie a jucat 77:59 minute în dubla cu FCC ICIM Arad. A urmat-o Ecaterina Armanu (Phoenix Constanța) cu 73:27 minute. Helga Csurulya a strâns 71:54 minute la ACS KSE Târgu Secuiesc. Între 65 și 70 de minute au jucat Irina Părău și Roberta Boț (Universitatea Cluj) și Iringo Debreczi (Tg. Secuiesc). Paloma Cucu (CSM Alexandria) a strâns 64:26 minute, cu două secunde mai mult decât Sonia Vilcinschi (Agronomia București). Au mai prins peste 60 de minute Nicoleta Alexandra Ghiță (CSM Târgoviște) și Ioana Bota (CSM Alexandria). Alte 14 jucătoare au jucat între 50 și 40 de minute.

Anisia Croitoru, de la Universitatea CSM Oradea, a fost cea mai bună marcatoare U23 în primul tur al Cupei României. Aceasta a împlinit 15 ani în vară și a reușit al 12-lea total de puncte marcate în faza inaugurală a competiției knock-out. A terminat cu 29 de puncte, cel mai bun total al formației orădene, în dubla cedată cu ACS KSE Târgu Secuiesc. Croitoru a petrecut pe teren 57 de minute. La debutul său în cupă, la meciul de acasă, a contribuit cu 13 puncte și 3 recuperări în aproape 23 de minute. Returul l-a încheiat în double-double, cu 16 puncte și 10 recuperări în 34 de minute.

Alte patru jucătoare sub 23 de ani au încheiat unul din meciuri în double-double. Roberta Boț (20 de ani) a reușit 11 puncte și 10 pase decisive (+5 recuperări) în primul meci al Universității Cluj cu Phoenix Constanța. Este a doua în clasamentul pasatoarelor, cu 12 assist-uri. Nicoleta Alexandra Ghiță (18 ani) a fost în double-double la al doilea meci câștigat de CSM Târgovișe cu CSM Târgu Mureș, cu 13 puncte și 13 recuperări.

Iringo Debreczi (ACS KSE Tg. Sec., face 22 de ani în noiembrie) a încheiat în double-double meciul doi cu Oradea, contribuind cu 12 puncte și 15 recuperări. Kristina Arsenic este a 5-a jucătoare sub 23 de ani care a reușit un double-double în primul tur al cupei (14 puncte, 10 recuperări la meciul doi al Olimpiei CSU Brașov, 22 de puncte în total), dar fiind sârboaică nu se încadrează la regula U23, care se referă la jucătoarele românce.

Revenind la totalul de puncte al tinerelor sub 23 de ani în cele două manșe, Ecaterina Armanu a contribuit cu 26 de puncte în duelurile câștigate de Phoenix Constanța cu Universitatea Cluj. Extrema care împlinește 20 de ani în noiembrie a marcat 11 puncte în meciul unu și 15 în al doilea, ajutând și cu 12 recuperări în total.

Paloma Cucu și Sonia Vilcinschi au marcat câte 25 de puncte în dubla dintre CSM Alexandria și Agronomia București. Cucu (din generația 2003) a fost în double-digits la ambele dueluri, cu 11 și 14 puncte. Vilcinschi (născută în 1996, anul limită pentru a se încadra la categoria U23) a terminat prima partidă cu 17 puncte și 8 recuperări, iar în a doua a înscris 8 puncte.

Alina Podar, Anamaria Kadar și Helga Csurulya și-au trecut în cont câte 21 de puncte. Primele două fac 20 de ani în noiembrie. Podar are deja o experiență importantă la nivelul primei ligi. Conducătorul de joc al brașovencelor a avut 12 și 9 puncte în duelurile cu arădencele. Kadar a  fost principala jucătoare U23 folosită de CSM Satu Mare în dubla cu Rapid, reușind 7 puncte în prima partidă și 14 în a doua. În sezonul trecut a fost a doua opțiune U23 la sătmărence. Csurulya (18 ani) a avut 16 puncte și 7 recuperări, respectiv 5 puncte și 8 recuperări pentru ACS KSE Târgu Secuiesc. Ana Daria Botorogeanu (CSM Alexandria) a totalizat 20 de puncte (7+13), majoritatea cu aruncări de la distanță.

Dintre jucătoarele sub 23 de ani au mai fost în double-digits la unul din cele două meciuri: Laura Vaida (15 puncte, CSM Târgoviște), Hanna Holinka Miklos (13 puncte, ACS KSE Tg Sec) și Nicolett Orban (10 puncte, Universitatea Cluj-Napoca).

*foto: crisana.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!